Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un raport realizat înaintea atacurilor din Boston identifica punctele vulnerabile în care puteau ataca teroriştii

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Cu cinci zile înainte de atentatul terorist petrecut la Maratonul din Boston, un raport al unei agenţii americane de informaţii semnaliza că linia de sosire a traseului de alergare este „o zonă de vulnerabilitate sporită” şi avertiza Poliţia locală că extremiştii ar putea folosi „bombe de mici dimensiuni” pentru a ataca spectatorii şi participanţii la eveniment. Raportul, compus din 18 pagini, a fost redactat de Centrul Regional de Informaţii din Boston şi este datat încă din 10 aprilie, cu cinci zile înainte de maraton. De asemenea, analiza autorităţilor arată că la acea vreme „nu existau informaţii specifice şi credibile care să indice o ameninţare iminentă” împotriva participanţilor la maraton, potrivit publicaţiei „Los Angeles Times”. „FBI nu a identificat niciun atacator individual sau grup extremist care să reprezinte o ameninţare la maratonul din Boston”, se arată în paginile raportului. După ce dublul atentat cu bombe s-a propus, reprezentanţii Biroului Federal da Informaţii au admis că agenţii speciali l-au interogat în 2011 pe unul dintre suspecţi, Tamerlan Ţarnaev. Angajaţii FBI au decis atunci că cecenul stabilit în Statele Unite ale Americii nu este un pericol.Ulterior, Tamerlan a călătorit în 2012 în Rusia, însă la întoarcerea sa autorităţile au hotărât că nu este nevoie să fie audiat din nou. Principalii oficiali din Boston au depus mărturie că FBI nu a transmis agenţiilor locale că Ţarnaev a vizitat Dagestan în 2011 şi că existau suspiciuni potrivit cărora el şi fratele său mai mic, Djohar Ţarnaev, erau extremişti radicalizaţi. Cu toate acestea, nu este foarte clar ce măsuri ar fi putut lua autorităţile locale în privinţa lui Tamerlan în cazul în care ar fi avut cunoştinţă despre călătoria în Dagestan, întrucât agenţii FBI l-au audiat la acea vreme, însă nu au descoperit niciun indiciu care putea prevesti tragedia, potrivit lui Edward F. Davis, comi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 53 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 18 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Traficul pe DN1, pe centura stațiunii Sinaia, este oprit. Ploaia torențială a adus aluviunile pe carosabil VIDEO

Adevarul acum 37 minute
Pentru a doua zi consecutiv, vremea a făcut prăpăd în județul Prahova, DN1 fiind inundat.

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°