Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: 6 morţi şi 19 răniţi

Publicat in Jurnalul, duminică 21 februarie 2010 ·

Şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 19 au fost rănite în municipiul Hunedoara, începând cu data de 22 decembrie 1989. Şi aici există o mulţime de semne de întrebare legate de tot ceea ce s-a petrecut în acea perioadă. Vă vom prezenta în cele ce urmează mai multe întâmplări care au avut loc în acele zile de decembrie 1989, aşa cum ne-au fost povestite de mai multe persoane care au participat activ la Revoluţie.

Persoane necunoscute şi dubioase

În Hunedoara au existat trei grupuri de persoane care au încercat să protesteze împotriva regimului comunist, imediat după ce la Timişoara s-au tras primele focuri de armă. Este vorba despre un grup condus de Florin Ghiuzela, unul de Vasile Tudosi şi un altul care a împrăştiat şi lipit manifeste anticomuniste atât în oraş, cât şi la Fabrica de Tricotaje, din care făceau parte Adrian Dreghin, Marcel Olariu şi Liliana Slătioru. Martorii îşi amintesc că a mai existat şi un bărbat în vârstă care a lipit astfel de afişe prin oraş, dar nimeni nu poate preciza cum se numeşte. Cele trei grupuri au acţionat separat, încă din data de 18 decembrie. Vasile Tudosi îşi aminteşte că împreună cu câteva persoane a încercat să plece la Timişoara, după ce a auzit ce se întâmpla acolo de la un student care venise acasă. "Drumurile erau blocate. Nu am putut să plecam. Ne-am gândit apoi să facem un miting în data de 21 decembrie. Tot vorbeam prin combinat. Din păcate, frica, laşitatea, probabil că au fost mai puternice".

Revoluţionarii din Hunedoara povestesc că prima persoană din oraş care a protestat atunci împotriva regimului comunist, scandând lozinci anticomuniste şi împotriva lui Nicolae Ceauşescu, a fost Florin Ghiuzela, în noaptea de 19 spre 20 decembrie. A doua zi, în Hunedoara au fost împrăştiate primele manifeste anticomuniste, atât în zona Fabricii de Tricotaje, unde Adrian Dreghin a lipit manifeste

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°