Elevii, dar şi liceenii care doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele de limba franceză mai au timp doar astăzi să se înscrie la cursurile organizate de Institutul Francez.
Scopul cursurilor, care vor avea loc la Colegiul Naţional Iaşi, este de a-i pregăti pe participanţi pentru examenele DELF Junior. După o perioadă dedicată acumulării de cunoştinţe, în toamnă vor avea loc sesiunile de testare. „Diplomele DELF sunt utile atât elevilor care doresc să se înscrie la liceu în clase bilingve, elevilor de liceu care vor avea două probe de limbi străine la Bacalaureat, DELF-ul putând fi echivalat cu una dintre ele, cât şi elevilor de gimnaziu, în contextul noilor reglementări ale Legii Educaţiei. Valabile pe viaţă, diplomele sunt recunoscute la nivel internaţional, atât pentru studiile universitare în spaţiul francofon, cât şi în viitoarea carieră“, arată reprezentanţii Institutului Francez. Valoarea celor 40 de ore de curs este de 400 de lei. Totodată, înscrierile la examenele DELF din zilele de 16 şi 17 noiembrie, se pot face până pe data de 9 noiembrie.
Elevii, dar şi liceenii care doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele de limba franceză mai au timp doar astăzi să se înscrie la cursurile organizate de Institutul Francez.
Scopul cursurilor, care vor avea loc la Colegiul Naţional Iaşi, este de a-i pregăti pe participanţi pentru examenele DELF Junior. După o perioadă dedicată acumulării de cunoştinţe, în toamnă vor avea loc sesiunile de testare. „Diplomele DELF sunt utile atât elevilor care doresc să se înscrie la liceu în clase bilingve, elevilor de liceu care vor avea două probe de limbi străine la Bacalaureat, DELF-ul putând fi echivalat cu una dintre ele, cât şi elevilor de gimnaziu, în contextul noilor reglementări ale Legii Educaţiei. Valabile pe viaţă, diplomele sunt recunoscute la nivel internaţional, atât pentru studiile universitare în spaţiul f