Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În octombrie, românii au fugit de creditul în valută - VIDEO

Publicat in Gandul, marți 25 noiembrie 2008 ·

Creşterea creditelor în valută se menţine la un nivel superior celor în lei

Depozitele populaţiei s-au redus cu 0,7% faţă de luna septembrie

Ritmul anual de creştere al creditării s-a încetinit la 44,8% în luna octombrie, comparativ cu 50,5% în septembrie, ajungând la valoarea de 193,06 miliarde de lei, arată datele oficiale ale Băncii Naţionale a României (BNR). Noile norme impuse de banca centrală, deprecierea leului şi creşterea ratelor creditelor în valută, i-au făcut pe românii să evite a se mai împrumuta în valută şi s-au orientat spre cel în lei.

Astfel, creditul neguvernamental în lei, acordat populaţiei, a crescut în luna octombrie faţă de luna septembrie cu 0,9%, în timp ce creditele în valută au înregistrat o uşoară scădere de 1,2%. Exprimat în euro, creditul în valută a înregistrat o creştere de 0,4% luna trecută, faţă de luna septembrie. De altfel, era de aşteptat o încetinire a ritmului de creştere a împrumutului în valută. Analiştii economici chestionaţi de Gândul luna trecută estimau că noile norme de creditare ale BNR îşi vor spune cuvântul printr-o scădere a numărului de credite aprobate de bănci. Numai în cazul creditelor în euro, numărul dosarelor care au primit acceptul de finanţare în luna octombrie a scăzut cu aproximativ o cincime, potrivit datelor comunicate de Credit Zone, companie specializată în intermedierea creditelor cu ipotecă.

Şi economisirea a avut de suferit. Astfel, avansul depozitelor populaţiei şi a firmelor s-a redus de la 32,6%, în luna septembrie, la 25,2% în luna octombrie. Valoarea totală a acestora a ajuns la 140,65 milioane de lei. Totuşi, faţă de octombrie 2007, se poate spune că depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 30% (21% în termeni reali), în timp ce plasamentele în monedă locală a persoanelor juridice au avansat cu 9,7% (2,1% în termeni reali). (A.G.)

Creşterea cred

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 33 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum o ora
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

Avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii în mai multe județe - HARTĂ / Cum va fi vremea în București

HotNews acum 16 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de vijelii, în vigoare până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Și în Bucureşti sunt prognozate ploi, în cursul serii. Picaturi de ploaieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Avertizarea cod

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 55 minute
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°