Cu două generaţii în urmă, profesorii Facultăţii purtau cravată. Observaţia este valabilă pentru toate cadrele didactice, de la asistent până la decan. Doamnele veneau la cursuri şi stagii cu taior ori în rochie. Numai pe secţia de Chirurgie, unele interne se încumetau să poarte pantaloni. Mediciniştii erau apelaţi cu domnule doctor încă din primele zile ale anului întâi şi purtau cravată dacă aveau aşa ceva sau dacă aveau chef. La examene, cravata era însă obligatorie, iar pentru fete, orice fel de fard sau ojă – excluse. (...)

Cu două generaţii în urmă, profesorii Facultăţii purtau cravată. Observaţia este valabilă pentru toate cadrele didactice, de la asistent până la decan. Doamnele veneau la cursuri şi stagii cu taior ori în rochie. Numai pe secţia de Chirurgie, unele interne se încumetau să poarte pantaloni. Mediciniştii erau apelaţi cu domnule doctor încă din primele zile ale anului întâi şi purtau cravată dacă aveau aşa ceva sau dacă aveau chef. La examene, cravata era însă obligatorie, iar pentru fete, orice fel de fard sau ojă – excluse. Studenţii se adresau cadrelor didactice, de la prof până la preparator, tot cu domnule sau doamnă doctor, însă aveau această ocazie numai la orele de lucrări practice, cu asistenţii, şi la susţinerea diplomei, când catedra in corpore descosea candidatul. Prezenţa la cursuri era obligatorie şi consimţită, de nevoie. Nu erau cărţi actualizate şi profesorii dictau totul după foi. Se oferea uneori câte o fată mai inimoasă să-ţi facă o copie cu plombagină, dar se iveau încurcături şi riscuri: ori scria tot dar nu se înţelegea nimic, ori numai ce apuca, unde mai pui că, la vârsta studenţiei, te expuneai la suspiciuni şi ironii. După orice astfel de curs, aproape toată seria ieşea vlăguită în pauză şi fumătorii de-abia dacă mai aveau putere să-şi aprindă ţigara. De care mai mult de jumătate nu se bucurau