Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Şomerii crizei învaţă informatică pe gratis

Publicat in Adevarul, vineri 31 iulie 2009 ·

Un ONG din Timişoara predă IT celor fără loc de muncă. Reprezentanţii unei fundaţii cred că îi pot salva pe timişoreni de criză oferindu-le diplome. Disponibilizările în masă trimit în fiecare zi tot mai mulţi timişoreni la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cei mai mulţi află acolo că pot face o serie de cursuri de reorientare profesională sau pot chiar să se iniţieze pe gratis în informatică. Fundaţia „Educating for an Open Society” din Timişoara ţine zilnic cursuri unor grupe de şomeri care au nevoie de o diplomă în IT sau care pur şi simplu vor să înveţe ceva nou. Un astfel de modul durează 20 de zile, iar cursanţii învaţă timp de şase ore pe zi despre editare de texte, baze de date sau navigare pe Internet.

Cursuri anticriză

Printre cei care urmează cursul se numără persoane care au făcut o facultate, dar şi absolvenţi de şcoli profesionale. „Am terminat şcoala profesională de lăcătuş mecanic, dar am lucrat ca operator de mase plastice. M-au dat afară pentru că nu mai erau comenzi, aşa că m-am gândit să învăţ mai multe pe calculator”, a declarat Gheorghe Atanasiu, un timişorean de 21 de ani. Cei mai mulţi cursanţi vin să înveţe informatică pentru a se potrivi cu cerinţele angajatorilor.

Diploma, arma şomerilor

„Am lucrat ca vânzătoare la o firmă, s-au făcut restructurări din cauza crizei şi am observat că în cele mai multe locuri se cere să te pricepi la calculator. De când am fost concediată, am tot încercat să mă angajez, dar peste tot se dau oameni afară”, a spus şi Stela Bundurul, în vârstă de 47 de ani. Alţi şomeri, mai pricepuţi la calculatoare, vin la cursurile gratuite doar pentru a obţine o diplomă care, speră ei, să-îi ajute să îşi găsească mai repede un nou loc de muncă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 23 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 55 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum o ora
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°