Vladimir Tismăneanu: Editura Humanitas a lansat, în luna noiembrie a anului trecut, în colecţia Istorie Contemporană, pe care o coordonez împreună cu istoricul Cristian Vasile, volumul „Sinistra Doamnă. Văduva dictatorului albanez Enver Hoxha”, cu o prefaţă de Ismail Kadare redactată special pentru ediţia în limba română.
Am avut onoarea de a scrie argumentul acestei cărţi-eveniment. Articolul de faţă reprezintă o sinteză a principalelor idei prezentate de mine în acest text. Anturajul intim al liderilor comunişti reprezintă un subiect deopotrivă istoriografic, politologic şi psihologic. Mă gândesc mai ales la soţiile diverşilor potentaţi totalitari, fiinţe plămădite dintr-o materie specială, dispuse să tolereze ori chiar să încurajeze cele mai abjecte porniri ale soţilor lor.
Termenul din „limba de lemn“ pentru aceste „prime doamne“ ale nomenklaturii era „tovarăşa de luptă şi de viaţă“. Doresc să subliniez totuşi, pentru a evita diabolizarea „sinistrelor doamne”, faptul că sistemul era cel care permitea crimele în masă, isteria propagandistică, persecutarea oricărui posibil rival.
Poziţia de lider al partidului făcea din cel care o deţinea o adevărată zeitate. Psihopatologia sistemului este cea care a îngăduit extravaganţele asasine ale sociopaţilor ajunşi în fruntea sectelor comuniste. Enver Hoxha a fost un asemenea lider: o combinaţie de căpetenie tribală şi birocrat bolşevic, dogmatic înverşunat, maniac al epurărilor periodice, relativ cultivat în comparaţie cu militanţii proletari, Hoxha a reuşit să-i sfideze mai întâi pe Iosip Broz Tito (cu sprijinul Moscovei) şi apoi pe Nikita Sergheevici Hruşciov (cu sprijinul lui Mao).
A construit în Albania un sistem concentraţionar de o intensitate şi longevitate fără egal în Europa (echivalentul ar fi despotismul asiatic din Coreea de Nord). A reuşit să pozeze în apărător al ind
