Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicul are acces gratuit duminică la Muzeul Național al Țăranului Român cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului

Publicat in Puterea, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Vizitatorii au acces gratuit duminică la Muzeul Național al Țăranului Român, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Publicul poate admira expozițiile temporare de la Muzeul Național al Țăranului Român, dar și, printre multe altele, Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Herăşti, judeţul Giurgiu.

În țara nostră, Zilele Europene ale Patromoniului se organizează pentru a 21-a oară, iar ]n acest an, tema poartă semnătura: “Patrimoniul cultural: oglindă a pomiculturii şi viticulturii”.

Comisia Europeană și Consiliul Europei au organizat începând cu anul 1999 Zilele Europene ale Patrimoniului. 50 de națiuni de pe continent iau parte la această Convenţie culturală oferind acces la noi comori culturale şi deschizând clădiri istorice, care în mod normal nu sunt accesibile publicului larg, potrivit Mediafax. Zilele Europene ale Patromoniului aduc în prim-plan meşteşugurile şi tradiţiile, dar și arhitectura şi arta locală.

Zilele Europene ale Patrimoniului oferă oamenilor de rând, iubitori de artă culturală, comori care se află de multe ori extrem de aproape de locuinţele lor, de a căror existenţă nu știu absolut nimic.

“Deschizându-și uşile, aceste situri ne deschid ochii şi minţile spre patrimoniul cultural comun şi diferit, care constituie bijuteria coroanei europene”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret.

Foto:cimec.wordpress.com

Vizitatorii au acces gratuit duminică la Muzeul Național al Țăranului Român, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Publicul poate admira expozițiile temporare de la Muzeul Național al Țăranului Român, dar și, printre multe altele, Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Herăşti, judeţul Giurgiu.

În țara nostră, Zilele Europene ale Patromoniului se organizează pentru a 21-a oară, iar ]n acest an, tema poartă semnătura: “Patrimoniul cultur

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 31 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum o ora
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°