La Sibiu se desfăşoară între 30 octombrie și 6 noiembrie 2011 cea de-a 6-a ediţie a Cursului Internaţional de Măiestrie Instrumentală, organizat la Filarmonica de Stat, la Teatrul Gong şi la Liceul de Artă din Sibiu de Liga Culturală “România –Franţa” din localitate. Cele cinci concerte ale cursului de măiestrie prin calitatea și diversitatea ofertei lor muzicale pot deveni un moment de referință în viața culturală a toamnei sibiene.
CITIŢI ŞI:
Mitropolitul Andrei Şaguna, canonizat la Sibiu
Prelegeri şi premiere la Astra Film Festival 2011. Vezi programul din weekend GALERIE FOTO
Într-un oraş cu tradiţia muzicală redutabilă a Sibiului implementarea dialogului anual al unor maeştri ai instrumentelor muzicale de talie europeană cu tinerii de talent din România este un eveniment dintre cele mai firești.
Ca şi în anii precedenţi, violonista Adelina Oprean de la Universitatea de Muzică din Basel, Elveţia, violoncelistul Cristian Florea de la Şcoala de Muzică din Barcelona, Spania, și corepetitoarea Verena Louis din Germania, cărora li s-a alăturat la această ediție pianistul Adrian Oetiker, vor susţine cursuri de măiestrie instrumentală, în care se valorifică din plin experienţa lor de tehnică artistică dobândită într-o viaţă întreagă dăruită muzicii. Așezat sub semnul unui continuu asalt al calității interpretative instrumentale, cursul aduce la Sibiu anual între 30 şi 40 de tineri participanţi, veniţi din cele mai diferite oraşe ale ţării. Selecţia trebuie să fie făcută cu rigoare, pentru ca cei trei profesori, atât de generoşi în iniţiativa lor, să se poată ocupa realmente de fiecare tânăr instrumentist înscris la curs. Din Spania vor sosi la curs membrele unui cvartet din Barcelona și violonista Maria Montserrat Florea, o concertistă de 17 ani cu un palmares deja impresionant.
Concerte speciale toată săptămâna viitoare @