Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetele rele din Brigada „Fulger“

Publicat in Adevarul, vineri 8 martie 2013 ·

Sunt redutabile în lupta corp la corp, alpinism şi arme de foc, participă la descinderi şi intervin în protestele de stradă, alături de bărbaţii din echipa de mascaţi a Ministerului Afacerilor Interne.

Când se află în misiune, le vezi îmbrăcate de luptă, cu veste din Kevlar, cagule, căşti negre şi înarmate până-n dinţi. În afara serviciului îşi văd de viaţa personală, ca orice alte reprezentante ale sexului frumos. Reporterii „Adevărul“ au petrecut o zi de antrenamente la Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger“ împreună cu cele mai dure femei din Moldova.

Putem fi chemate oricând la descinderi sau la manifestări în masă. Nu orice femeie poate face faţă unor asemenea situaţii.

Aliona Bilan, sergent major de poliţie

Le-am găsit îmbrăcate în combinezoanele de intervenţie, în curtea unităţii. Două dintre ele se pregăteau să coboare pe frânghie cu capul în jos şi pistolul scos, de la o înălţime de circa cinci metri. O a treia repeta cot la cot cu ceilalţi scutieri diferite execiţii de luptă. „Ca să lucrezi la «Fulger» îţi trebuie tărie de caracter. E nevoie să fii un pic mai severă decât alte femei, punctuală şi să ai multă răbdare. Aici facem zilnic exerciţii. Când eşti în misiune, ştii tot ce trebuie să faci, dar e nevoie să te adaptezi la fiecare situaţie în parte“, susţine Cristina Brezan, o tânără de 25 de ani, care luna aceasta împlineşte doi ani de când face parte din echipajul de intervenţie al „Fulger“.

Ne spune că este absolventă de Drept, a practicat înotul şi că dorinţa de a lucra în brigada de elită a Ministerului Afacerilor Interne i-a fost insuflată de către tatăl ei, locotenent-colonel de poliţie. Cea mai recentă acţiune în care a fost detaşată s-a întâmplat în vară, la protestele organizate împotriva marşului Unirii, de la Bălţi. „Mulţi gândesc: «E femeie! Cu asta ne isprăvim repede». Nu este chiar aşa. Iar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 37 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°