La editura Königshausen&Neumann din Würzburg a apărut recent volumul Der Landschaftsgarten als Lebensmodell (Grădina peisageră ca model de viaţă), 512 p., de Ana-Stanca Tabarasi. Volumul e consacrat istoriei simbolului grădinii ca model pentru identitate.
Între 1710-1850 a avut loc o controversă în literatura europeană despre forma grădinilor. Comparate, literaturile din Anglia, Franţa şi Germania au în comun înţelegerea grădinii ca proiecţie a sufletului celui care a creat-o, grădina fiind folosită ca model în morală, politică, pedagogie, imaginea femeii, concepţia despre moarte - toate acestea convergând în imaginea paradisului pe pământ. Din cauza elementelor laice care ţin de identitate, parcul englezesc neordonat a devenit şi o probă a subiectivizării religiei (paradisului).
Ana-Stanca Tabarasi aduce elemente de absolută noutate pentru legătura dintre schimbarea formei grădinilor şi schimbarea concepţiei despre intelect, amintire, memorie. În parcul baroc geometric natura era reprezentată neoplatonic, grădina fiind de fapt o ilustraţie a ideii de natură şi a idealului de frumuseţe, înţeles ca relaţie între numere şi proporţii. Parcul englezesc e, dimpotrivă, influenţat de empirismul anglo-saxon, în special de John Locke şi Joseph Addison. Aici ideile complexe sunt formate din experienţă, iar un peisaj variat contribuie la hrănirea imaginaţiei cu idei variate. Întrucât experienţa peisajului are consecinţe importante pentru cunoaşterea din experienţă, parcul englezesc poate să înnobileze sufleteşte pe cel care se plimbă în el, dacă a fost creat în aşa fel încât atmosfera diferitelor tipuri de peisaje (melancolic, sumbru, voios, pastoral, idilic, măreţ etc.) să provoace o succesiune de sentimente. De aici comparaţia cu catharsis-ul teatral: privitorul trece în cursul unui spectacol prin atâtea sentimente şi senzaţii, încât iese purificat şi înnobilat.
