Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia a părăsit din nou plenul Camerei Deputaţilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 noiembrie 2010 · ·

Deputaţii PSD şi PNL au părăsit din nou, miercuri, plenul Camerei, nemulţumiţi că ambii secretari de şedinţă erau din partea PDL, că Roberta Anastase prezida lucrările şi că afişele PNL cu mesaje critice la adresa lui Anastase fuseseră scoase din sală, anunţă NewsIn.

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a reclamat faptul că secretariatul lucrărilor este asigurat de doi deputaţi PDL, fapt contrar Regulamentului Camerei, arătând că lucrările nu se pot desfăşura în aceste condiţii. A doua problemă invocată de Nicolăescu a fost faptul că Anastase nu a fost încă retrasă de PDL de la şefia Camerei Deputaţilor, deşi "este suspectată de fraudă". "Insistăm până când PDL va înţelege că are această mare responsabilitate", a subliniat liberalul.

A treia reclamaţie a deputatului PNL a fost legată de afişele liberalilor din sală. "Am rugat ieri ca toate materialele pe care le avem în partea de sală care ne este arondată să rămână pe loc. N-au rămas, a trebuit să mergem după ele să le readucem", a spus Nicolăescu. Fanioanele PNL conţineau mesaje de tipul "80 nu e egal 170", "Anastase egal fraudă".

"Vă rog să luaţi toate măsurile ca, în sectorul acordat grupului PNL să nu se mai amestece nimeni, lăsaţi-ne să ne ducem traiul cum credem noi", a spus liberalul, care a anunţat apoi că grupul său pleacă din sală.

Roberta Anastase a citit articolul 143 din Cameră, potrivit căruia, în plen, preşedintele de şedinţă este asistat obligatoriu de doi secretari, "dintre care unul de regulă din opoziţie". Ea a explicat că Mihai Voicu, ce îndeplineşte de obicei această funcţie este plecat, iar social-democratul Georgian Pop a cerut să fie inlocuit, astfel că cei doi secretari sunt democrat-liberalii Sever Voinescu şi Dumitru Pardău.

Şi social-democraţii au anunţat că se retrag din sală până când Anastase va fi retrasă din funcţie şi au precizat că vor lua pa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 57 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 57 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 26 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°