Daca, din pacate, omul s-a stins, cartile sale au ramas, unele chiar nepublicate inca (ma gindesc la sinteza despre autorii slavi cistigatori ai Premiului Nobel), iar traducerile vor fi reeditate ani buni de acum incolo, in primul rind pentru ca este greu sa dai variante mai bune. Nici nu stiu cum si cind au trecut cinci ani de cind Emil Iordache s-a mutat intre cei drepti. Nu am sa uit niciodata telefonul pe care l-am primit a doua zi, pe la 5 dimineata, de la Dragos Cojocaru, care, cu o voce care parca nu era a lui, m-a anuntat nenorocirea. Cu o seara inainte petrecuseram vreo doua ceasuri linistite, calme, pe care le-am povestit cum am putut la citeva saptamini dupa aceea. In ultimele zile i-am recitit citeva carti (Literatura orizontala, Evadari din Zoorlanda, Cartile de pe masa, Studii despre Gogol, Variatiuni pe marginea subteranei) si mi-a revenit in minte pilda atit de benefica a lui Emil Iordache care, cind iesea in tirg, avea deja ceasuri bune de munca la masa de scris. Reputatul slavist avea un program caruia putini i-ar fi facut fata, care presupunea efortul zilnic de a scrie, de a traduce citeva zeci de pagini. Un astfel de ritm poate parea neplauzibil pentru unii mai sterili, dar el este firesc unui profesionist care se dedica intru totul meseriei sale; in ultimii ani ai vietii sale am fost adesea martor al acestei salahorii care trebuie sa-l fi consumat si ea destul. Altfel nici nu ar fi fost posibil ca intr-o viata atit de scurta (nici nu implinise 51 de ani cind s-a stins) sa fi scris peste 10 carti si sa fi tradus zeci de autori si opere clasice ale literaturii ruse, de la Puskin, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, la Bulgakov, Platonov, Daniil Harms, Makanin, Blok si Venedikt Erofeev. Intr-o cultura cum este a noastra, care se multumeste cu doua traduceri integrale ale lui Don Quijote (Franta are peste 60!), un talmaci care reuseste sa rescrie in romanes