Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dictator nemilos în partid

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

După cum era de aşteptat, după ce a fost înscăunat în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare, Marian Valer a început să considere partidul propria moşie, iar membrii de partid propriile sale slugi. A instituit un adevărat regim dictatorial în PSD Satu Mare. Toţi membrii partidului trebuiau să-i asculte orbeşte dispoziţiile aberante. Primarii şi şefii de organizaţii erau obligaţi să-i organizeze chefuri şi să-i dea cantităţi imense de pălincă, vin şi alte produse. A încercat să impună un sistem de cotizaţii pentru funcţii în PSD, care s-a dovedit a fi falimentar, întrucât nu a reuşit să-i forţeze pe foştii directori democrat-liberali să demisioneze. Acelaşi comportament de dictator l-a aplicat şi cu ocazia audienţelor susţinute la cabinetul său parlamentar, obligând zeci de oameni să aştepte ore în şir la uşa biroului său. De-a lungul celor cinci ani în care a stat în Senat n-a făcut niciun lucru bun pentru judeţ, axându-se doar pe interpelări şi declaraţii politice lipsite de sens. Social-democraţii, slugile lui Marian

După ce l-a detronat pe deputatul Gheorghe Ciocan de la preşedinţia Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD în noiembrie 2010, senatorul Marian Valer a devenit unul dintre cei mai influenţi politicieni din judeţul Satu Mare. Imediat a instituit o adevărată dictatură în cadrul PSD Satu Mare. Toţi membrii partidului trebuiau să-i asculte orbeşte dispoziţiile, oricât de aberante erau acestea. Cine avea curajul să crâcnească era marginalizat imediat. De asemenea, senatorul independent Marian Valer avea pretenţia să fie venerat de subordonaţii săi pe linie politică.

Primarii şi şefii de organizaţii locale trebuiau să-i organizeze chermeze ori de câte ori marele senator efectua vizite “în teritoriu”. Unele chermeze de acest gen se prelungeau şi până a doua zi dimeneaţă, întrucât senatorul Marian nu se mai dădea dus până când era b

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°