Înşelăciunile prin metoda ”Accidentul” dau de furcă în continuare poliţiştilor teleormăneni. Hoţii şi-au schimbat, mai nou, metoda şi folosesc taximetrişti pe post de ”săgeţi”. Doi cetăţeni din Traian şi Roşiorii de Vede au fost înşelaţi cu sume importante de bani ridicate de taximetrişti. Poliţiştii au identificat complicii ca fiind doi taximetrişi din Alexandria.
Două noi cazuri de înşelăciuni prin telefon, prin metoda ” Accidentul”, au ajuns în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Spre deosebire de restul cazurilor sesizate şi cercetate până acum, ultimele aduc un elemente de noutate. Hoţii prin telefon folosesc taximetrişi pe post de ”săgeţi”. Doi cetăţeni din Roşiorii de Vede şi Traian au fost sunaţi de infractori care s-au dat drept rude şi le-au cerut bani, invocând faptul că au fost victimele unor accidente de circulaţie. Doi taximetrişi au fost trimişi la victime pentru a ridica banii.
” Taximetriştii s-au prezentat la domiciliile victimelor , au ridicat banii şi i-au depus în conturi bancare de unde au fost ridicaţi de autori”, a declarat comisar şef de poliţie Nelu Urziceanu, adjunctul IPJ Teleorman. Oamenii legii au depistat taximetriştii din Alexandria , aceştia fiind acum cercetaţi în calitate de complici la înşelăciune. Nu se ştie, deocamdată, dacă taximetrişti au ajuns complici, cu bună ştiinţă sau fără să ştie. ” Nu s-au stabilit legături de infracţionalitate între taximetrişti şi autori. Cercetările continuă”, a mai spus adjunctul IPJ Teleorman.
Un bărbat din Traian, înşelat cu 20.000 de lei
Victimele înşelăciunilor prin telefon din cele două cazuri prezentate mai sus au dat dovadă de o mare credulitate. În cazul din Traian, bărbatul înşelat a depus în aceeaşi zi, în două transe, 20.000 de lei. ” În cursul dimineţii, prin intermediul unui taximetrist, după ce a fost sunat de autor care s-a dat