În calitate de comandant al Securităţii din sectorul Ploieşti, pentru o scurtă perioadă, unul dintre cei mai cruzi torţionari comunişti, evreul Mauriciu Ştrul a reuşit să obţină o mărturie scrisă, devenită celebră peste vreme, de la Bartolomeu Anania. Pentru a nu mai pierde timpul cu torturile, Mauriciu Ştrul a ordonat ca viitorul mitropolit să fie drogat cu scopolamină, „serul adevărului“
În galeria torţionarilor comunişti, un loc aparte îl ocupă colonelul de Securitate Mauriciu Ştrul. Metoda de tortură prin care s-a remarcat era legarea deţinuţilor cu sârmă ghimpată şi umilinţele extreme înainte de executare. Îi plăcea să împuşte personal deţinuţii.
Şi-a perfecţionat „stilul“ în timpul reprimării revoltelor ţărăneşti din Vrancea, din 1950-1951, unde securiştii aflaţi sub ordinele sale îi legau cu sârmă ghimpată pe cei prinşi, după care aceştia erau umiliţi şi scuipaţi, înainte de a fi executaţi, după cum se consemnează în „Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ al lui Vladimir Tismăneanu.
De origine evreiască, Mauriciu Ştrul s-a născut în 1911, în comuna Sărmaş, acum în Harghita. Sursele istorice, dar şi unii dintre cei care l-au cunoscut spun că era doctor în drept, a profesat avocatura şi ştia mai multe limbi străine.
Un moment de cotitură în „biografia“ lui Mauriciu Ştrul este deportarea, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de către autorităţile ungare, într-un lagăr de muncă din fosta Iugoslavie, unde a fost maltratat cu brutalitate de un paznic. S-a adăugat episodul în care părinţii săi au fost deportaţi la Auschwitz şi omorâţi, după cum se arată în „Procesul comunismului“.
După război, s-a remarcat prin diversele funcţii ocupate în Securitatea din mai multe oraşe ale României. În 1945, a intrat în serviciile Ministerului de Interne, în aprilie 1948 a fost numit de comuni