Titus Ceia Dupa o teorie care nu se revendica in nici un fel din logica absurdului, cunoscutul primar al Sibiului, mult mediatizatul Karl Johannis, ar trebui sa fie foarte ingrijorat pe 1 iunie. Johannis a facut multe in Sibiu, se poate spune (de catre unii) ca si-a indeplinit si chiar depasit obiectivele anuntate la precedentele alegeri. Se pune insa o problema: cum justifica primarul Sibiului inscrierea sa pentru un nou mandat? Daca lucrurile importante au nevoie de timp, cum de-a reusit Johannis sa faca atatea chestii din prima, tac-pac? Suspect, stimati cetateni. Suspect rau! Oamenii seriosi nu lucreaza asa. Privesc multilateral. Intra cu indrazneala pana la radacina lucrurilor.
La o adica, sa ne spuna onorabilul Karl ce echipa de fotbal trudeste pentru sibieni! Fotbalul de performanta este un lucru important. N-ar fi din drum, domnule primar, sa vezi o echipa din Sibiu cum ingenuncheaza Steaua, sau CFR-ul napocan. Ar fi chiar eroic! Ai, sa zicem, la Sibiu o echipa, in liga nationala. Se zbate si ea disperata, sa nu pice in B, si deodata capata oxigen si mi ti le rade pe ambele calificate in Liga Campionilor! Urale, cetateni! Numai ca asa ceva nu s-a intamplat. De asta, zic eu, Johannis tremura. Campania sa electorala nu mai are gloante. O fi rezolvat-o el cu gropile, dar asta nu-i destul. A adus investitorii in Sibiu, dar probabil ca veneau si singuri. Cat despre Sibiul capitala culturala europeana, ce sa mai vorbim! Acolo a fost mana nemtilor si a masonilor. Doar se stie care e capitala culturala a Romaniei. Asta-i acolo pe unde curge Bahluiul. Unde-i teiul lui Eminescu? O fi cumva la Sibiu? Cu smecherii masluite se pot face multe, furaciunile sunt la ordinea zilei, adevarul e unic. Si, atentie, nu trece prin stomac decat, sa zicem, o data la patru ani. In rest, incredere, vointa si rabdare cat incape. Poate ca domnul primar al Sibiului se va