Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Dăriescu, prima pianistă din România care a cântat pe scena „Royal Albert Hall”, vine la Festivalul "George Enescu". "Oriunde am un pian, sunt acasă"

Publicat in Gandul, joi 26 septembrie 2013 ·

Nominalizată recent la „Women of the Future Awards” în Marea Britanie, premiată de ambasadorul României la Londra pentru promovarea imaginii ţării noastre în străinătate şi devenită prima pianistă din România care a cântat pe scena „Royal Albert Hall”, Alexandra Dăriescu este, totuşi, una dintre acele puţine persoane care rămân cu picioarele pe pământ. Ştie că succesul este direct proporţional cu munca depusă, dar se consideră norocoasă că a ştiut dintotdeauna ce trebuie să facă. „Oriunde am un pian, sunt acasă”.

Alexandra Dăriescu va concerta vineri pe scena Sălii Mari a Palatului, într-un eveniment de pe agenda Festivalului Internaţional „George Enescu”, difuzat live la Grand Cinema Digiplex. Artista în vârstă de 27 de ani, originară din Iaşi, revine în România după aproape un deceniu petrecut în Regatul Unit.

„Este o încărcătură emoţională foarte mare, mai ales că în sală se vor afla şi mulţi prieteni şi familia mea. Abia aştept să văd publicul din România!”, a mărturisit ea într-un interviu acordat pentru gândul. „Sunt foarte entuziasmată şi bucuroasă de venirea mea înapoi în ţară. Nici nu ştiu cum să exprim această emoţie şi bucurie...”, adaugă Alexandra.

Recitalul pe care care îl va susţine în Bucureşti va fi acelaşi pe care pianista l-a înterpretat în anul 2009, în primul spectacol susţinut alături de Orchestra Regală din Londra: „Uvertura Academică în do minor op. 80”, de J. Brahms, „Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16”, de E. Grieg şi „Simfonia nr. 6 în si minor op. 74 ”, de P.I. Ceaikovski.

„Are o semnificaţie aparte pentru mine”, spune Alexandra Dăriescu, mai ales că succesul concertului de atunci i-a adus şansa unei colaborări îndelungate cu celebra Orchestră. Astfel, după mai multe spectacole, artista a fost invitată, în iunie 2013, să susţină un concert pe scena Royal Albert Hall.

„Sala est

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 56 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 42 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°