Mourad Merzouki a revenit la Bucureşti cu spectacolul BOXE BOXE, o feerie boxată – s-ar putea spune, surprinzătoare, urban romantică şi fizic spectaculoasă. Ne aflăm pe o stradă mobilată artizanal, cu bănci şi stâlpi de lumină fantezişti, transformată într-un idilic ring de box-dragoste, populată de personaje ale unui pseudo-război, cu boxeri dansatori şi arbitrii-clovni, unde Boxerul poate deveni prototip nu pentru cafteală ci pentru un act solitar de lucru cu propriile limite.

Culoarea muzicală este asigurată de Cvartetul Debussy care, pe tot parcursul show-ului, cântă cu o precizie uimitoare dat fiind faptul că se mişcă neîncetat şi că nu au lumină trei sferturi din timp. Personalitatea lui Mourad pare să fie rezultatul vieţii într-o societate care acceptă şi încurajează imaginaţia liberă, dialogul între culturi şi rase – premise pentru un show construit într-un limbaj gestual-simbolic accesibil unui întreg mapamond. E un om aparent fără abisuri, dar şi fără constrângeri, care poate să ofere pe scenă tinereţe artistică şi bucurie necondiţionată.

În holul elegantului hotel Opera, înainte de spectacol, l-am ntâlnit pe Mourad Merzouki pentru un scurt interviu. Sunt rare persoanele care-ţi inspiră încredere de la prima strângere de mână. Mourad, însă, are acea eleganţă a tânărului modern, crescut la confluenţa dintre stradă şi sala de spectacol, încrezător în talentul şi destinul lui, în acelaşi timp lipsit de aroganţa specifică multor artişti autohtoni mai puţin îndrăzneţi estetic.

MB: Mourad, chiar ai fost boxer?

MM: Da, am fost boxer… Am început la vârsta de 7 ani şi am continuat până pe la 18 ani; mi-a plăcut boxul pentru că este un sport în care îţi doreşti într-adevăr victoria, dar şi pentru că, nefiind un sport de echipă, se lucrează mult asupra propriei persoane şi te solicită la un nivel individual, iar apoi este un sport care ţi ce