Prevăzute pentru data de 21 octombrie, alegerile pentru Colegiul Camerelor Agricole Judeţene au fost amânate, motivul fiind lipsa fondurilor pentru organizarea acesto alegeri.
“Au fost făcute toate demersurile legate de prevederile legii privind organizarea acestor alegeri. Au fost întocmite listele electorale, pentru cei cu drept de vot, liste care au au fost distribuite la nivelul tututror localităţilor din judeţ. Au avut loc discuţii cu aspciaţiile profesionale, cu producători, care trebuiaiu să-şi depună până la data de 26 septembrie, candidaturile pentru alegerile pentru aceste Camere Agricile Judeţene. În această fază, am primit o adresă de la preşedintele Comitetului Naţional de Iniţiativă prin care se sistează derularea acestui proces în continuare, cel mai probabil dibn cauza faptului că nu au fost alocate fondurile necesare organzării acesto alegeri. Se aşteaptă apariţia unui act normativ prin care alegerile Camerelor Agricole să se desfăşoare în decurs de 60 de zile de la apariţia legii. Eu nu am cunoştinţă să fi apărut un astfel de act normativ, am doar adresa de la Comitetul Naţional care ne spune să arhivăm absolut toate operaţiunile pe care noi le-am făcut. Am stabilit şi secţiile de votare, practic noi urma să derulăm aceste alegeri, dar din cauza fondurilor, nu s-a putut organiza. Urma să tipărim buletinele de vot, ştampile şi toate cele necesare, dar deocamdată alegerile se amână. Ele se vor organiza probabil după alegerile parlamentare”, a declarat Liviu Timar, directorul DADR Mureş.
88 de candidaturi pentru 25 de locuri
Potrivit lui Timar, Colegiul Camerei Agricole Judeţene care va fi ales va fi format din 25 de membri, din care se alege un birou de conducere, după care la propunerea acestuia se va alege executivul. „Iniţial era prevăzut ca pe data de 21 octombrie, să aibă loc alegerile pentru aceste Camere Agricole Judeţ