Necazurile se ţin lanţ în familia Becali. Averea membrilor a fost luată la puricat de autorităţi, Gigi Becali a fost arestat pentru matrapazlâcurile sale cu terenuri, iar, mai nou, au parte şi de o înmormântare: mama fraţilor Ioan şi Victor s-a înecat în piscină.
O veste cumplită a lovit joi seara clanul Becali. Mama lui Ioan şi Victor, şi mătuşa lui Gigi Becali, Everdichia, a murit joi după ce i s-a făcut rău şi a alunecat în piscina familiei. A fost găsită după o oră, când a fost constatat decesul. Femeia, în vârstă de 83 de ani, avea probleme cu tensiunea, motiv pentru care a făcut un stop cardiac, apoi a căzut în apă şi s-a înecat.
Trupul bătrânei a fost ridicat ieri de la IML şi va fi înmormântat astăzi. Sute de persoane, rude, dar şi necunoscuţi, au anunţat deja că o vor conduce pe Everdichia pe ultimul drum spre cimitirul Pipera, din Capitală. „Am venit tocmai din Ozana - Titan ca să aprind o lumânare pentru această femeie. Nu am cunoscut-o personal, dar ştiu că era nelipsită duminica de la biserică. O femeie credincioasă, care şi-a ţinut familia unită", a mărturisit Polina Gheorghiu, o bucureşteancă în vârstă de 75 de ani care a ţinut să aducă ieri un omagiu la locuinţa familiei Becali din Pipera.
La funeraliile de astăzi ar fi vrut să ajungă şi Gigi Becali, dar cererea lui a fost respinsă de conducerea penitenciarului. Puţină lume ştie că Everdichia este mătuşă bună pentru Gigi Becali, fiind nu numai căsătorită cu unchiul lui, dar şi sora mamei latifundiarului din Pipera. Necazurile clanului din Pipera de-abia de acum încep. Asta pentru că Everdichia figura ca unic proprietar asupra averii celor doi fii ai săi.
Toate bunurile şi afacerile au fost trecute pe numele ei, înainte ca autorităţile să pună sechestru pe averea fraţilor Ioan şi Victor în "Dosarul Transferurilor". Ioan şi Victor au apelat la acest tertip pent