Asociaţia D.E.I.S şi Asociaţia Team for Youth organizează un marş al bicicliştilor, în data de 27 aprilie, la Baia Mare. În cadrul proiectului „ECO mobilitate“, prin marşul pe biciclete, voluntarii doresc să sensibilizeze autorităţile de nevoia existenţei pistelor pentru biciclete în Baia Mare.
Traseul pe care vor pedala voluntarii biciclişti, în 27 aprilie, începând cu ora 16.00 este Centrul Vechi – Parcul Municipal – Universitatea de Nord (Bucla), RFN - Gold Plaza – Gara – Intersesctia Bd. Traian cu Bd. Republicii – intersectia Bd. Republicii cu Bd. Unirii – Casa Tineretului – Intersectia Bd. Unirii cu Bd. Bucureşti – P-ţa Revoluţiei.
Pista de biciclete de la Iaşi, spartă exact după inaugurare (FOTO)
„Dorim să solicităm locuri de parcare cu suporturi pentru biciclete, conştientizarea conducătorilor auto de drepturile pe care le au bicicliştii de a circula pe drumurile publice şi, nu în ultimul rând, să promovăm bicicleta ca un mijloc de transport ECO“, a precizat Diana Sabo, preşedintele Asociaţiei DEIS. „Îi invităm pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi obiective legate de mersul pe bicicletă în oraş, să se alăture evenimentului. Întâlnirea de pornire va avea loc în data de 27 aprilie 2011, în Centrul Vechi, la ora 15.30“, a mai adăugat aceasta.