Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feerie pe gheaţă cu Saint Petersburgalet la Sibiu

Publicat in CityNews Alba, marți 27 noiembrie 2012 ·

Debut spectaculos al anului cultural 2013 la Sibiu. Cea mai faimoasă trupă de balet pe gheaţă din lume, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Saint Petersburg, va oferi un grandios spectacol la Sibiu în luna ianuarie, la Sala Transilvania.

"Sibiul are onoarea să găzduiască acest eveniment în data de 18 ianuarie, la Sala Transilvania. Datorită complexității producției tehnice și succesului înregistrat la reprezentaţiile precedente, spectacolul de la Sibiu va fi pus în scenă de două ori în aceeași zi, de la ora 18:00 şi de la ora 21:00, pentru a satisface cererea mare de bilete", anunţă organizatorii.

Ansamblul de Stat al Teatrului de Balet pe Gheață din Saint Petersburg este considerat una dintre bijuteriile Rusiei. Producţiile sale de succes au fost găzduite de peste 7000 de scene din toată lumea, iar în cadrul turneului susținut în România, celebrii patinatori vor pune în scenă capodoperele: “Lacul Lebedelor”, Spărgătorul de nuci” și “Romeo și Julieta”. Publicul sibian va putea urmări baletul lui Pyotr Ilyich Tchaikovsky, „Spărgătorul de nuci”.

Biletele pot fi achiziționate deja online pe site-ul www.eventim.ro și www.dieselclub.ro, iar începând cu data de 3 decembrie, vor fi scoase la vânzare și de Agenția Teatrală din Sibiu, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 17. Prețurile biletelor variază în funcție de categorie între 78 RON și 298 RON.

Spectacolul face parte dintr-un turneu național care mai include orașele Timișoara, Cluj, București și este sprijinit de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti și de Primăria și Consililul Județean Sibiu.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 30 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°