Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mortii vii

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 3 septembrie 2002 ·

•Apartamentul din Frumoasa unde traiesc doi batrani seamana cu un cavou •Vecinii familiei Costea sunt sufocati de mirosul pestilential care emana din casa lor •"Comparativ cu ce-i aici, la morga miroase a Channel", au declarat o parte dintre locatari •Maria Costea ingrijeste o pisica educata sa prinda soarecii care se urca pe pereti •Fiul Mariei incearca din rasputeri sa obtina sprijinul organelor competente pentru igienizarea apartamentului •"Pisica" este aruncata de Directia de Sanatate Publica in ograda celor de la Primarie

Iasi, Strada Plantelor numarul 8, bloc 755, scara A, etajul I, apartamentul 4. Daca pe usa de la intrare nu ar sta scris Costea Vasile, cei care ar ajunge in scara blocului respectiv ar crede ca au intrat din greseala la morga unui spital sau intr-unul din padocurile unde sunt sacrificate patrupedele. Un miros pestilential iti usuca mucoasa nasului si iti provoaca convulsii necontrolate ale stomacului. In momentul cand se deschide usa locuintei familiei Costea, te poti considera trecut in lumea celor drepti. Descrierea nu apartine vreunui scenarist american, ci este realitatea care te izbeste in Iasul secolului XXI.

Soarecii de pe pereti

Un apartament cu doua camere in care locuiesc Maria, de 69 de ani, si Vasile Costea, 70 de ani. Cei doi sunt bolnavi. Maria abia se misca intr-un baston. Vasile este aproape orb, dar sta zilnic in balcon pentru a scapa de mirosul insuportabil din casa. Rufele murdare stau teancuri pe holul locuintei si in camere. De covoare nu poate fi vorba. Peretii apartamentului arata de parca nu ar fi vazut varul niciodata. Un frigider gol, de altfel, scos din uz de multi ani, troneaza in mijlocul holului de la intrare. Cea care ne-a deschis, Maria, se uita crunt la noi si ne spune ca sotul ei nu poate veni la usa, sa mergem noi la el. Nimic insa nu te indeamna sa pasesti in inte

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 34 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 53 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 35 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 32 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°