Fanariotismul zilelor noastre nu diferă cu nimic de cel din urmă cu două veacuri, atât de bine încondeiat de Nicolae Filimon în „Ciocoii vechi şi noi".

Şi acum, ca şi atunci, nesfârşite dregătorii se cumpără, nu se obţin pe merit.

Personajul-cheie al lui Filimon este Dinu Păturică, atotputernic la conacul postelnicului fanariot Andronache Tuzluc. Scriitorul îl zugrăveşte pe Păturică prin intermediul discuţiilor purtate de acesta cu doi candidaţi la postul de ispravnic. Primul e prea cinstit pentru acele vremuri, deci nu are nicio şansă. Al doilea, având un nume predestinat - Ciolănescu -, plăteşte şi obţine slujba. Astfel de târguri sunt o obişnuinţă şi în ziua de azi.

Să urmărim dialogul dintre Dinu Păturică şi musafirul care nu pare să fi deprins obiceiurile locului.

„- Ia spune-mi: cu ce pot să te slujesc?

- Venisem să te rog ca să pui o vorbă pentru mine la postelnicul Andronache, ca să mă facă ispravnic la vreun judeţ. Să-i spui că neamul meu a slujit ţării de la descălecătoare, că am şi eu ceva cunoştinţe de slujbă, că mă voi sili a nu nemulţumi lumea pe unde voi fi, ci dimpotrivă, a aduce laudă şi binecuvântări domniei sale şi măriei-sale lui vodă. Aide-de, fă-mi această facere de bine şi nu te voi uita până la moarte.

Dinu ascultă aceste vorbe din urmă cu mare răceală şi, încredinţat că postelnicul nu cunoaşte limbajul diplomaţiei ciocoieşti, îi zise: - Arhon medelnicere, toate câte mi-ai spus sunt drepte şi frumoase, dar nu se caută în ziua de astăzi. Ia spune-mi mai bine, ce dai să te fac ispravnic?

- Ce-ai zis? Mai zi încă o dată, că n-am auzit.

- Am zis că isprăvniciile se dau cu rusfet, ai înţeles ori ba?

- Dacă este aşa, ţine-ţi isprăvnicia pentru altul, căci eu nu mă voi înjosi niciodată să cumpăr slujba cu bani de la o leşinătură de ciocoi ca tine!

Şi postulantul, indignat, ieşi din casă fără