In Campulung Muscel traditiile devin, pe zi ce trece, un mod de redefinire a identitatii orasului, mai autentica si mai atragatoare. Bunele lectii ale inaintasilor sunt rememorate, generand nasterea unor traditii noi, iar recuperarea unor "marci" care odinioara faceau faima orasului este unul dintre obiectivele importante ale primarului campulungean, Calin Ioan Andrei. Printr-un proiect de mare anvergura, primarul spera ca Baile Kretzulescu, renumite in prima jumatate a sec. XX, sa fie refacute, extinse si date in folosinta sub forma unui complex balnear modern, in 2007. Acest proiect edilitar nu este insa singurul care recupereaza ceva din faima de altadata a orasului. Pentru ca, asa cum ne-a declarat primarul, in grupul oamenilor de afaceri din zona Muscelului exista intreprinzatori care, pe langa business, sunt interesati si de implicarea in problemele sociale ale orasului. Ei colaboreaza cu Primaria la proiecte importante sau realizeaza pe cont propriu obiective sportive si culturale prin care se nasc traditii noi in oras. Bani din afaceri cu destinatie "de suflet" Unul dintre acesti oameni de afaceri, implicat activ in viata Campulungului, este ing. Gh. Pristavu, patron al firmei de cablu "Intex Prim" si al postului local "Muscelul TV". El a realizat in orasul natal, intr-o cladire pe care a construit-o special, dotand-o cu echipament de ultima ora, un club sportiv de tenis de masa, sportul sau preferat. Aici, copii si tineri talentati sunt antrenati gratuit, pentru a obtine performante sportive, vizand instituirea unei traditii locale noi, cea a castigarii de titluri nationale si internationale la tenis de masa. "Este important in ce investesti banii", spune ing. Gh. Pristavu. Opinia sa este confirmata si de cele doua spatii destinate evenimentelor culturale, respectiv Galeria "Arta" si Anticariatul "Pardon, Mersi", pe care le-a infiintat, in urma cu un an, l