Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Cuziştii, câştigători la Balul Balurilor Bobocilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Melisa Leica Lupu şi Florin Toader, ambii elevi ai Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” au fost desemnaţi aseară Miss şi Mister la Balul Balurilor Bobocilor, ediţia 2013. Evenimentul a fost unul cu adevărat reuşit şi s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă” din Focşani, iar pe scenă au urcat şase perechi de la tot atâtea licee. Concursul a reunit câştigătorii concursurilor de Miss şi Mister din liceele vrâncene, care alături de susţinătorii lor au reuşit să creeze o atmosferă unică prin momentele artistice pe care le-au susţinut.

Balul Balurilor a debutat cu un film de prezentare cu elevii liceelor participante. A urmat apoi proba de interpretare a unui text în diferite modalităţi. De pildă, elevii au citit fraze şi au încercat să transmită publicului emoţii. Unii au tras la sorţi că textul citit de ei trebuie să aibă o umbră sarcastică, filosofică, plină de umor sau uşor impertinentă. În cadrul probei de originalitate elevii au dansat sau au interpretat scenete comice şi au făcut spectacol încercând să iasă în evidenţă în faţa colegilor care i-au susţinut din public. În final, concurenţii s-au prezentat în faţa publicului şi a membrilor juriului în ţinute elegante de seară.

Elevii Colegiului Naţional ,,Al. I. Cuza”, Melisa Leica Lupu şi Florin Toader, au câştigat competiţia. Miss şi Mister Popularitate sunt Ramona Micu şi Adelin Marcu, elevi la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani. Miss şi Mister Eleganţă au fost desemnaţi Roxana Gălăţanu şi Iulian Fotache, ambii elevi ai Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focşani.

De asemenea, premiate au fost şi galeriile liceelor. Locul I a fost ocupat de galeria formată din elevii Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, locul II de galeria Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, iar locul III de cea a Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”.

La Balul

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 36 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°