Eminescu avea obiceiul sa opreasca trasura in fata Universitatii iesene. Striga la surugiul Surugiu halt, cobora geamlicul trasurii, dadea la o parte perdelutele turcoaz si... stupea spre Universitate! Daca va vine sa credeti asa ceva! Din pacate, poetul nostru national Mihai Eminescu n-a fost in stare sa-si termine studiile universitare. Cum elanul spre invatatura nu-i prea dadea ghes, a umblat el pe la Viena, pe la Berlin, dar mai mult fleaura, dupa benchetuiala si crailicuri, asa ca n-a facut mare brinza in directia unor studii serioase si aprofundate. Din cauza ca era o natura poetica, zic unii. Deh, se poate spune si asa! Intorcindu-se poetul la Iasi, Titu Maiorescu, om serios, nu regatean, a vrut sa-l bage profesor la universitate, ca sa aiba poetul o piine mai alba de mincat. Dar, cum spuneam, Eminescu nu s-a tinut de scoala si, in consecinta, nu avea patalama, asa ca nu a putut ajunge decit un pirlit de bibliotecar. Se vede treaba ca autorul "Luceafarului" a prins oleaca de ura pe Universitate si pe profesorimea de acolo, din cauza ca el n-a putut ajunge la valoarea eminentilor profesori. O, si ce nume marete a avut Universitatea noastra: Constantiniu, Gheorghiu, Manoliu, Teodoriu, celalalt Gheorghiu, mare specialist in higiena si sindromul Guillain-Barret in forma sa encefalo-mielo-poliradiculonevritica testiculara, apoi Teodorescu, Manolescu, Constantinescu, Constantinescu-Pomirla, celebrul insectolog, autorul magnificului tratat despre gindacul ghebos de San-Jose, numit in popor girzoban. Dar sa ne intoarcem la poetul nostru, care, cum spuneam, avea ceva rica pe universitarii ieseni si pe realizarile lor. Iata de ce afirm acest lucru. Surugiul lui Eminescu i-a povesti unui strabunic de-al meu, ofiter de intendenta, iar acesta a povestit bunicului meu o intimplare care nu face deloc cinste marelui poet, dar, de dragul adevarului si corectitudinii, trebuie s