Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii renunţă la  pluguri

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

18 moldoveni au trecut la tehnologia conservativă de prelucrare a solului, numită No-Till, adică nu-şi ară terenurile.

În lume, agricultura fără plug este practicată de 60 de ani, fiind în acest fel prelucrate 125 de milioane de hectare. La noi, această tehnologie a ajuns abia recent şi a cuprins doar 50.000 de hectare.

Potrivit ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, această metodă exclude aratul, iar semănatul se face direct pe solul neprelucrat. „Datorită resturilor vegetale, pământul este protejat şi are o capacitate mai mare de a absorbi apa, în comparaţie cu cel arat, săpat, boronit. În consecinţă, nu este afectat procesul natural de formare a solului. Agricultura tradiţională, în schimb, favorizează dezvoltarea eroziunii solului provocate de apă şi de vânt“, a explicat oficialul.

Recoltă bună, chiar şi pe secetă

Pentru a demonstra eficienţa sistemului No-Till, ministrul a adus două mostre din câmp: una cu sol prelucrat tradiţional şi a doua - prin sistemul conservativ. În ambele a turnat apă. Din primul recipient apa a curs pe podea, iar în a doua s-a oprit în pământ. A fost o demonstraţie a faptului că solul neatins de lama plugului reţine apa şi culturile se dezvoltă mai bine. Pe de altă parte, ploile spală de pe solurile prelucrate stratul de cernoziom, refacerea căruia poate dura până la o sută de ani.

Agricultorii moldoveni care au încercat această metodă spun că au obţinut anul trecut, care a fost unul secetos, cantităţi de cereale şi floarea-soarelui de două ori mai mari decât colegii lor care şi-au arat terenurile.

Gheorghe Panfil, directorul unei gospodării agricole din satul Plopi, raionul Donduşeni, prelucrează prin metoda No-Till 1.000 de hectare de pământ. „După ce ne-am dezis de pluguri, am reuşit să menţinem umiditatea în sol şi am exclus eroziunea. În acelaşi timp, am strâns o roadă mai bună.

În plus,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°