Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul elen a votat legea privind restructurarea sectorului public

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Parlamentul din Grecia a votat miercuri noapte legea restructurării sectorului public, în urma căruia mii de persoane îşi vor pierde slujbele.

Cu 153 de voturi pentru şi 140 de voturi împotrivă, parlamentarii greci au sprijinit proiectul de lege privind restructurarea sectorului de stat, al cărui scop este asigurarea că va avea loc plata unei părţi a tranşei de 6,8 miliarde, aprobate de zona euro şi Fondul Monetar Internaţional.

În timpul dezbaterii, mii de protestatari s-au adunat în faţa parlamentului din Atena. De câteva zile, în Grecia au început o serie de greve îndreptate împotriva măsurilor de reducere de personal.

Guvernul condus de prim-ministrul conservator Antonis Samaras susţine că nu are altă variantă în afara realizării unei reforme necesare a sectorului public. Odată cu această lege, mai mult de 4.000 de angajaţi ai statului, începând cu cei din educaţie şi oameni din administraţiile locale, vor fi concediaţi, iar până la sfârşitul anului, 25.000 vor fi puşi într-o „rezervă” de mobilitate timp de opt luni, perioadă în care îşi vor primi 75% din salariu. Dacă vor refuza să fie mutaţi într-o altă zonă a administraţiei de stat, ei vor fi concediaţi.

Liderul stângii radicale din opoziţie, Alexis Tsiparas, a numit legea votată „un plan de sacrificiu uman şi dezastru”, în timp ce prim-ministrul Samaras l-a apărat şi a promis „zile mai bune” grecilor, după ce a reuşit să obţină o scădere de zece procente a TVA-ului, potrivit cotidianului „Le Monde”.

Economiştii greci consideră că, până la sfârşitul anului 2014, alţi 11.000 de angajaţi ai statului îşi vor pierde locul de muncă pentru a respecta cererile UE, BCE şi FMI.

Grecia are în prezent o rată a şomajului de 27%. Protestele venite din partea populaţiei, în urma măsurilor economice luate de stat, au dus la instabilitatea politică şi a patru guverne în ultimi ani. De aseme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 59 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 24 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 15 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°