Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj câştigă Supercupa la 11 metri

Publicat in Romania Libera, luni 19 iulie 2010 ·

Campioana CFR Cluj a învins aseară cu 4-2, în urma loviturilor de departajare, vice-campioana Unirea Urziceni în meciul disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu", din Cluj, şi şi-a adjudecat Supercupa României. Astfel ardelenii au rămas neînvinşi în confruntările cu ialomiţenii.

Încă din primele minute ale partidei clujenii s-au instalat la cârma meciului, iar în minutul 7 şi-au trecut în cont prima mare ocazie. Dominique Kivuvu, noua achiziţie a CFR-ului a şutat extrem de puternic de la mare distanţă, Arlaukis a respins în faţă cu greu, iar reluarea de cap a lui Bjelanovic a fost respinsă de sub transversală de goalkeeper-ul ialomiţenilor. Patru minute mai târziu ('12) însă Kivuvu a reuşit să deschidă scorul de această dată şutul său de asemenea de la distanţă, dar mult mai bine plasat, învingându-l pe Arlauskis. Profitând de atitudinea defensivă a Urziceniului, CFR aproape că s-a mutat în jumătatea adversă, iar în minutul 36 a avut o nouă ocazie uriaşă de a înscrie. Clujenii au construit impecabil o acţiune pe partea stângă, Deac a centrat în faţa porţii, dar Bjelanovic a ratat reluarea decisivă. Cele două echipe au intrat la egalitate la vestiare în ciuda presingului agresiv al gazdelor.

Repriza secundă a început în aceeaşi notă de dominare a clujenilor, dar marea surpriză s-a produs în minutul 53 când Kivuvu a comis o eroare incredibilă ratând complet o degajare care a ajuns în propria poartă şi l-a păcălit pe Nuno Claro. O dată restabilită egalitatea pe tabela de marcaj (1-1), Unirea Urziceni a prins curaj şi-a înmulţit acţiunile la poarta CFR-ului, dar cele 90 de minute ale timpului regulamentar de joc s-au încheiat fără ca vreuna dintre echipe să mai înscrie. Spre stupefacţia gazdelor, cei care au reuşit desprinderea în prima repriză de prelungiri au fost ialomiţenii prin Marinescu care a profitat de o greşeală a Cadu, care a respins greş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°