O nouă serie de autor relansează interesul pentru un scriitor cu bună cotă pe la noi. Chiar dacă nu a stîrnit decît entuziasme izolate (Cosașu, Pruteanu, Nedelciu, Hora­sangian), numele lui a circulat, cu respect pentru prozator și cu ezitări pentru intelectual. Despre ceho-francezul Milan Kundera este vorba, care și-a păstrat intacte virtuțile de remarcabil prozator și eseist, trecînd de la limba cehă la limba franceză, după ce a părăsit țara natală, dar care, spre păcatul lui și dezamăgirea unora dintre contemporanii lui, nu și-a reglat conturile cu propriul trecut. Faptul că nu și-a asumat o poveste urîtă de tinerețe – nici măcar un simplu și firesc „Îmi pare rău“, faptul că un om a făcut, totuși, ani de închisoare din cauza lui pot fi iertate sau trecute cu vederea, dar nu uitate. Nu un proces cu Milan Kundera vrem să pornim, aici și acum, ci să punctăm, totuși, calitățile de excepție ale unui meseriaș al scrisului. Trei volume de proză, trei romane, apar concomitent din opera autorului, deja în mare parte tradusă la noi. E vorba despre romanele Gluma și Nemurirea – traduse de regretatul Jean Grosu, care s-a ocupat insistent de Kundera la noi – și Ignoranța (tradus din franceză de Emanoil Marcu), toate reeditate la Editura Humanitas, acum, în 2013. Mă voi opri asupra romanului Ignoranţa. Un roman mic – ceea ce îmi doresc mereu, dar am parte rar –, concis, extrem de închegat sub toate aspectele. Este vorba despre cei plecați din Cehoslovacia după 1968, după „Primăvara de la Praga“, dar şi despre cehii care au rămas. Un roman despre cei care au profitat în comunism, despre cei care s-au adaptat la comunism, despre cei care au suportat, cum, necum, comunismul, despre cei care au făcut porcării în comunism. Sînt prezentate experienţe şi personaje dintre cele mai variate. Cu existențe cenușii, cu sexualitatea care, la fel ca și alcoolul, face suportabil oric