Trăim astăzi în România într-un mediu cultural predominant negativist

Te afli la Berlin. Ai posibilitatea să compari viaţa literară dinafara ţării cu cea de la noi. Ce nu-i în regulă aici, la Bucureşti, să spunem? Sau ce-i în regulă?

Am predat într-adevăr, la Berlin, la Freie Universität, timp de un semestru, un curs/seminar/atelier de postmodernism american. Totul în cadrul faimosului Samuel Fischer Course, ţinut de doisprezece ani încoace de scriitori cu o anume reputaţie internaţională. Am avut aici predecesori ca Vladimir Sorokin, Kenzaburõ Õe, Richard Powers, Sjón, Scott Bradfield, Dubravka Ugrešic etc., ceea ce e puţin intimidant pentru mine, dar şi stimulator.

În comparaţie cu viaţa culturală germană, cea românească are plusuri şi minusuri. E bine că persistă la noi o încredere idealistă în poezie, în arta scrisului în general, o spontaneitate creatoare, dacă ineficientă, măcar stenică. Există oameni, în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, care trăiesc mai departe utopia cărţii, reveria scrisului ca act existenţial. Avem şi un strat subţire de cititori adevăraţi, capabili de discernământ literar. Din păcate însă, cum ştie toată lumea, în lumea culturală, ca şi-n cea politică şi-n viaţa noastră naţională în general, predomină confuzia şi haosul: trăim astăzi în România într-un mediu cultural predominant negativist, incapabil de admiraţie şi de echilibru. Nu mai avem noţiunea de sistem literar. Judecăm fiecare carte izolat, fiecare autor izolat de povestea artistică din care face parte. Nu mai trăim într-un roman de idei, ci într-o lume atomizată şi, pe deasupra, resentimentară. Apoi, rămâne veşnica poveste a managementului cultural. Nu avem banii pentru cultură pe care-i are Germania, fireşte, dar - cu marea excepţie a Institutului Cultural Român - instituţiile noastre din domeniu nu au deocamdată nici viziune, nici pricepere î