Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marinari reţinuţi în Iran

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Atenţie, sportivi! Iranul stă cu ochii pe voi. Cea mai mică greşeală este sancţionată chiar cu închisoarea.

Au păţit-o cinci marinari britanici, care au intrat, fără să-şi dea seama, în apele teritoriale iraniene, informează pagina de internet a cotidianului Daily Telegraph. Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, se aflau la bordul unui velier de viteză, deplasându-se dinspre Bahrain spre Dubai. Ambarcaţiunea a depăşit linia imaginară care delimitează apele teritoriale ale Iranului, şi echipajul a fost arestat de marina iraniană. Era 25 noiembrie. A doua zi, membrii echipajului britanic ar fi trebuit să se afle în Dubai pentru a lua startul unei curse desfăşurate între Emiratele Arabe Unite şi Oman. Surse din Ministerul britanic de Externe au declarat presei că Londra s-a aflat în "contact indirect limitat" cu cei cinci tineri. Echipajul, care "s-ar fi putut aventura, din neatenţie, în apele iraniene", este sănătos, a informat Forreign Office. Părinţii tinerilor au declarat ieri că fiii lor au fost lăsaţi să folosească ocazional telefoanele mobile pentru a-şi contacta familiile. Potrivit şefului diplomaţiei britanice, David Miliband, "nu există nici o confruntare" cu Teheranul "şi nici un diferend. Este vorba despre un dosar pur consular şi noi aşteptăm să fie tratat astfel". Iranul a transmis părţii britanice, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, că analizează informaţiile cu privire la arestarea celor cinci tineri.

Atenţie, sportivi! Iranul stă cu ochii pe voi. Cea mai mică greşeală este sancţionată chiar cu închisoarea.

Au păţit-o cinci marinari britanici, care au intrat, fără să-şi dea seama, în apele teritoriale iraniene, informează pagina de internet a cotidianului Daily Telegraph. Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, se aflau la bordul unu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Irina Begu, eliminată de Danielle Collins, în optimi la Roma

News.ro acum 7 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Begu a fost învinsă de sportiva americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat 67 de

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 7 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Poate te întrebi cine e PPC

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 11 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 12 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 9 ore
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°