Experimentele de tip Alesanco sau Stoicikov demonstreaza ca n-am copiat din campionatele profesioniste decit aspectele facile Mai mult decit rezultatele reprezentativei nationale in turneul din Cipru sau nazbitiile echipelor noastre de club prin cine stie ce escapade mediteraneene, in aceste zile atentia microbistului roman a fost atrasa de posibilitatea ca celebrul fotbalist bulgar Hristo Stoicikov sa joace si sa antreneze in acelasi timp Universitatea Craiova. O varianta ce s-a dovedit, in cele din urma, iluzorie, insusi fotbalistul in cauza dezmintind ca ar fi avut contacte foarte serioase cu partea romana si s-ar fi gindit cu adevarat sa vina in Cetatea Baniei. Dincolo de povestile care s-au tesut in jurul acestui subiect, cum ca Stoicikov ar fi cerut prea multi bani sau ca ar fi avut o oferta mai apetisanta din Statele Unite, ramine nedumerirea: ce i-a facut pe conducatorii clubului oltean sa recurga la aceasta solutie, rar intilnita intr-un fotbal sarac (cel putin la prima vedere) ca al nostru? Pentru cei mai putin conectati la realitatea Diviziei A, trebuie sa spunem ca Universitatea Craiova a avut un inceput de campionat foarte slab, dar dupa inlocuirea antrenorului Marian Bondrea cu mai tinarul Emil Sandoi, fost jucator de baza al echipei nationale, rezultatele s-au schimbat radical, formatia din Banie inregistrind un progres vizibil atit in planul rezultatelor, cit si al exprimarii pe terenul de joc. In aceste conditii, in care Universitatea parea lansata pe calea cea buna, iar relatia lui Sandoi cu jucatorii era dintre cele mai normale cu putinta, cu atit mai mult a surprins intentia conducerii clubului de a aduce pe altcineva la conducerea echipei. E adevarat, Stoicikov a fost unul dintre cei mai valorosi fotbalisti europeni ai ultimului deceniu, un atacant de mare clasa, dar el inca nu a apucat a-si dovedica calitatile de antrenor. Gurile rele afirmau ca