Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazanciuc, despre prima întâlnire pe acord:Toţi am fost de acord că documentul trebuie să funcţioneze

Publicat in Gandul, joi 10 octombrie 2013 ·

Ministrul Robert Cazanciuc a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanţi ai Preşedinţiei, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul preşedinte-premier "trebuie să funcţioneze", că "cei din jurul mesei au venit şi au plecat optimişti", iar în câteva zile va fi o nouă discuţie la nivel tehnic.

"Nu aş putea vorbi despre negocieri, ci despre un dialog. Acest document, acordul dintre preşedinte şi premier, are în curprinsul lui un articol referitor la un mecanism de soluţionare a disputelor. Preşedintele, apelând la acest mecanism, a avut loc astăzi această întâlnire între reprezentanţii premierului şi ai preşedintelui. Din punctul meu de vedere, a fost un model de dialog între reprezentanţii unor instituţii. Toţi cei prezenţi am plecat de la ideea că acest acord trebuie să funcţioneze, că trebuie să găsim soluţii în aşa fel încât buna funcţionare a instituţiilor statului să fie asigurată şi prin acest mecanism stabilit în acord. Un exemplu, cred, de întâlnire, de dialog, în care fiecare parte şi-a expus propiile evaluări cu privire la modul în care a funcţionat până acum acordul, dar, în esenţă, a fost o întâlnire în care am convenit că trebuie să mergem mai departe cu acest acord şi trebuie să găsim soluţii în acest sens", a spus ministrul Justiţiei, miercuri seară, la Digi 24.

El a adăugat că fiecare dintre părţi a făcut propria evaluare, că urmează să fie analizată evaluarea făcută de partenerii de dialog şi în câteva zile să aibă loc o nouă întâlnire la nivel tehnic.

Robert Cazanciuc a subliniat că premisa de la care au plecat "toţi cei din jurul mesei" a fost că "acest acord trebuie să funcţioneze" şi trebuie găsite căile de comunicare pentru a face acest acord să funcţioneze.

Întrebat dacă, în opinia sa, acordul mai poate funcţiona după toate declaraţiile din ultimele zile, Cazanciuc a răspuns că "declaraţiile din ultimele

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 20 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°