Scriitorul Adrian N. Pleşcău şi-a lansat, recent, cel de-al IX-lea volum, însă, a considerat că este o provocare să se remarce şi la show-ul „Românii au talent” cu un număr special
Foto: „RIVALI”. Pe Adrian Pleşcău şi pe fiul său, Adrian Jr. îi vom vedea în curând la „Românii au talent”. Cei doi vor fi practic rivali, scriitorul va avea un „număr surpriză”, iar fiul său va cânta o piesă solo.
Ghimbăşeanul Adrian N. Pleşcău a intrat în lumea literaturii acum vreo trei decenii, pe când a compus primele versuri cu scopul de a-i cuceri inima fetei pe care o iubea, şi care apoi, i-a devenit soţie. A publicat în 2000 primul său volum, iar, acum, şi-a lansat cea de-a noua creaţie literară, intitulată „Jivină”. Membru al Uniunii Scriitorilor, ghimbăşeanul este de mai bine de 20 de ani angajat al Penitenciarului Codlea, iar prin acest roman a vrut să transmită şi un mesaj ca oamenii să fie mai buni, mai sufletişti.
„Cărţile mele sunt ca un mesaj şi vor să tragă un semnal de alarmă. Acest roman vrea să arate că un om se poate transforma în rău, devenind o jivină, dar, această jivină poate fi îmblânzită cu ajutorul altcuiva. Respectiv se căieşte, numai că regretele sunt tardive. În ultima vreme viaţa şi-a schimbat formele, iar oamenii sunt mai haotici. Îi las însă, pe cititori să descopere mai multe, să judece şi să cântărească această poveste”, a explicat autorul. La baza romanului stau şi unele întâmplări reale, pe care Adrian Pleşcău le-a trăit sau le-a auzit de la alţii. Acesta le recomandă, în special tinerilor, să citească cât mai mult, fiindcă numai astfel îşi pot dezvolta imaginaţia.
Un roman apreciat
de critici
Criticul A.I. Brumaru a apreciat opera ghimbăşeanului, considerând că pe lângă tonul de roman de aventuri, umorul şi ironia au un rol important de „Este vorba de o proză de glorificare a instinctului, de