Arhitectul Viorel Hurduc şi echipa sa de la Vaal Arhitectură s-au întâlnit azi cu primarul Sorin Apostu pentru a negocia termenul de realizare a proiectului tehnic pentru clădirea Centrului Cultural “Transilvania”, care va fi sediul Filarmonicii.
„Şase luni este un termen foarte strâns pentru realizarea unui proiect de asemenea dimensiuni. Centrul Cultural Transilvania e un proiect unic în estul Europei“, a declarat managerul de proiect, arhitectul Mircea Dinculescu. Poiectul realizat pentru 2,4 milioane de lei de Vaal Arhitectură împreună cu Popp şi asociaţii a întrunit la evaluare 51 de puncte din 60 posibile, următorii clasaţi fiind la o distanţă considerabilă, de 20 de puncte. Jurizarea proiectelor s-a făcut pe criterii urbanistice şi arhitecturale, judecându-se încadrarea în sit, accesibilitatea, felul în care este realizată sala de concerte.
După întîlnirea cu autorităţile locale, arhitectul Viorel Hurduc şi colegii săi şi-au propus să participe, de la ora 17.00, la vernisajul unei expoziţii cu imagini ale proiectului, la Casa de Cultură Studenţilor, locul în care au loc acum concertele Filarmonicii.
Sala de concerte a Centrului Cultural “Transilvania”, care va fi sediul Filarmonicii cu același nume va avea 1200 de locuri. Întregul complex va avea o parcare subterană, de minimum 400 de locuri.
Cine e arhitectul câştigător
Viorel Hurduc este un personaj destul de controversat, după ce în 2006, când era şef al Comisiei de Arhitectură Bucureşti, a propus, alături de primarul de atunci al Capitalei, Adriean Videanu, demolarea centrului istoric al Bucurestiului pentru a face loc unor zgârie nori în Piata Revoluţiei şi în jurul Parcului Cişmigiu. Proiectul a fost abandonat în 2008, când a fost ales primar Sorin Oprescu, iar Viorel Hurduc a fost schimbat din functie.
Iată cu ce se laudă „arhitectul Filarmonicii“ într-un CV oficial: @N