Producatorul de electrocasnice Arctic a realizat in primul semestru al anului exporturi in valoare de 47,2 milioane de euro, in timp ce vanzarile pe piata locala au fost de 46,4 milioane de euro, aparatele frigorifice fiind cel mai bine vandut produs pe ambele piete.
Potrivit reprezentantilor companiei, desi volumul exporturilor a scazut cu 13% comparativ cu primul semestru din 2007, la 355.500 de unitati, acestea au depasit din nou vanzarile pe piata locala, de 312.000 de unitati.
„In prima jumatate a anului, vanzarile locale au crescut usor, pe fondul unei piete cu o crestere ponderata, sub nivelul inregistrat anul trecut. Peste jumatate din aparatele frigorifice produse la Gaesti merg la export, iar criza economica manifestata la nivel mondial a influentat negativ majoritatea statelor in care noi exportam produse”, a declarat Ugur Kayali (foto), Director General Arctic.
Kayali a precizat ca, in prezent, Arctic analizeaza solutii pentru mentinerea vanzarilor la export, una dintre acestea fiind extinderea pe noi piete la nivel international.
„Produsele Arctic sunt exportate in peste 45 de tari, cea mai importanta destinatie pentru acestea fiind Uniunea Europeana - 65% din totalul pietelor de desfacere pentru produsele Arctic. Atat pe piata externa cat si pe cea interna, aparatele frigorifice reprezinta cel mai bine vandut produs al companiei”, ne-a spus Monica Iavorschi, Director Marketing si Vanzari Arctic.
In opinia sa, comparativ cu anii precedenti, piata de electrocasnice a inregistrat o crestere mai temperata in primul semestru, insa a existat o cerere crescuta pentru produsele dotate cu functii speciale, precum cele lansate sub umbrela „Solutii ingenioase de la Beko”. In plus, volumul vanzarilor de electrocasnice Beko a crescut in primul semestru cu 47% fata de perioada similara din 2007.
„In ceea ce priveste a doua jumatate