Mesajul a fost trimis. Multumesc!

200 de persoane participă la Marşul Diversităţii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat la Parada GayFest, organizată sâmbătă de Asociaţia Accept, participanţii, reuniţi în Piaţa Unirii, fluturând baloane şi fiind păziţi de jandarmi, potrivit Mediafax.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, alături de alţi angajaţi ai ambasadei, se numără printre participanţi.

Marşul se desfăşoara pe traseul Bulevardul Unirii - Piaţa Constituţiei, unde după ora 18.00 participanţii şi organizatorii vor transmite mesaje şi vor prezenta alocuţiuni. Ulterior, participanţii vor merge pe Bulevardul Izvor, până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, evenimentul urmând a se încheia la ora 19.00.

Deplasarea participanţilor se face pe partea carosabilă, pe sensul de mers al arterelor respective, cu închiderea totală a circulaţiei în baza avizului obţinut de la Comisiei Tehnică de Circulaţie a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Recuzita participanţilor, formată din steaguri, baloane, tricouri şi bannere nu va avea un conţinut obscen şi nu va transmite mesaje care contravin legilor în vigoare.

Jandarmeria Capitalei, împreună cu Poliţia Capitalei, fac un apel către toţi cetăţenii care se vor afla sâmbătă în apropierea traseelor de deplasare a participanţilor să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare, pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor organizate cu prilejul celor două adunări publice.

Cea de-a şaptea ediţie a GayFest, organizată de Asociaţia Accept, s-a desfăşurat pe parcursul a şase zile, în perioada 17 - 22 mai şi cuprinde o expoziţie foto despre istoria persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) din Statele Unite ale Americii (SUA), Marea Britanie şi Germania, filme de scurt metraj, cele mai vechi filme gay, ateliere, concerte, petreceri, un spectacol de teatru ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum 58 minute
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 30 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°