Delegații celor 13 Colonii s-au întâlnit la Philapelphia în vara anului 1776 pentru a decide poziția pe care o vor adopta față de Marea Britanie. Necesitatea independenței coloniilor față de Anglia era deja în dezbatere de ceva vreme, și era timpul ca reprezentanții coloniilor să ia o decizie în acest sens. De mai bine de un an, Coloniile se aflau în război cu Marea Britanie din cauza unor conflicte legate de taxe. Coloniștii credeau că englezii nu le respectă drepturile, impunându-le taxe fără a le cere înainte avizul. În scurtă vreme însă, conflictul a escaladat în ceva mai mult decât o neînțelegere fiscală, în momentul în care unii intelectuali și-au dat seama că cele 13 Colonii se pot guverna singure. Ei erau convinși că Parlamentul britanic nu le reprezintă interesele, fapt mai mult decât evident în condițiile în care populația din Colonii nu avea nici măcar un reprezentant în Parlamentul londonez. Așadar, cel de-al Doilea Congres Continental se întrunește la Philadelphia în iunie 1776. O lună mai târziu, Declarația de Independență era adusă în fața Congresului. O curiozitate: Declarația de Independență NU a fost semnată pe 4 iulie 1776! Oficial, independența a fost declarată pe 2 iulie, iar pe 4 iulie Congresul a aprobat textul final al Declarației. John Hancock, primul semnatar, a fost de fapt singura persoana care a semnat textul chiar în ziua de 4 iulie. Majoritatea delegaților vor semna Documentul abia la 2 august, iar ultima persoană – Matthew Thornton, delegat din partea New Hamspshire, semnează abia în noiembrie. Rezoluția Leestă la baza Deeclarației de Independență. Este vorba de un act propus de Richard Henry, delegat din partea Virginiei, în data de 7 iunie, privind independența coloniilor. Rezoluția Lee reprezintă cea mai timpurie schiță a ceea ce va deveni Declarația de Independență. Comitetul celor Cinci La începutul Congresului, mulți delegați nu