Razboiul clasic dintre Putere si Opozitie nu mai este de ceva vreme singura confruntare dura pe scena politica. Traditia jocului democratic este ca Puterea sa conduca, avind la indemina toate instrumentele, dar si resursele statului, iar partidele care alcatuiesc Opozitia sa o tina in friu. Daca cele doua tabere sint bine definite - asta incluzind si programe clare de guvernare -, atunci si productia de legi este de calitate, nu de ochii lumii. La noi, in primii ani de dupa '89, Puterea facea legea, iar Opozitia abia daca misca. Astfel, toate coalitiile de guvernare au functionat ireprosabil. Asa se face ca romanii inca nu stiu ce sint alegerile anticipate si n-au resimtit efectele unei crize politice - cum se intimpla acum, spre exemplu, in Republica Moldova. Situatia s-a schimbat substantial dupa 2004. Partidul care pina atunci fusese la Putere a invatat ca poate fi puternic si in Opozitie. Este puternic si acum, daca ar fi sa ne luam dupa sondajele de opinie facute in acest an de recesiune economica. De cealalta parte a baricadei, s-a vazut cum Opozitia poate tine Guvernul in sah, dupa cum s-a vazut si ce poate face un Cabinet care a dansat dupa cum i-a cintat o parte dintre adversarii politici declarati, in minoritate fiind si tinind cu orice pret sa evite plecarea inainte sa-si incheie mandatul. Opozitia constructiva este cea care nu lasa Guvernul sa o ia razna, dar in Parlamentul Romaniei e la fel de greu de obtinut prezenta, cvorumul minim pentru ca macar sedintele sa se poata tine. Cind Opozitia este cea care o ia razna, se intimpla lucruri notabile pentru manualele de politologie. Suspendarea presedintelui, in primavara lui 2007, este vazuta acum ca o mare eroare, in timp ce pentru trintirea Guvernului Boc, in octombrie 2009, vinovate sint ambele tabere de pe scena politica. Dar daca in aceste ultime doua cazuri Opozitia a stiut ce vrea, in ultimul timp s-a