Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOMENT ISTORIC - Voyager 1, primul obiect spaţial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Sonda americană Voyager 1, lansată în 1977, a părăsit sistemul solar, devenind astfel primul obiect fabricat de om care a ajuns în spaţiul intersideral, au confirmat, joi, oficialii americani.

Potrivit unor măsurători ale căror rezultate au fost publicate în revista Science şi au fost confirmate de NASA, sonda Voyager 1 a părăsit deja sistemul solar în urmă cu un an, în 2012: „Acum, că avem aceste noi date-cheie, suntem de părere că omenirea a făcut un pas istoric, intrând în spaţiul interstelar“, a declarat Ed Stone, coordonatorul ştiinţific al acestei misiuni, de la Institutul de Tehnologie din California.

„Voyager deschide o nouă eră de explorare“, a adăugat el într-o conferinţă de presă telefonică.

Noile analize ale densităţii plasmei din jurul sondei, realizate pe baza unor date primite între 9 aprilie şi 22 mai, s-au dovedit conforme cu densităţile care se află în regiunea interstelară prezise de modelele de calcul, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Iowa, coordonaţi de Don Gurnett, principalul autor al acestui studiu.

„Am tresărit atunci când am constatat aceste oscilaţii în datele noastre, pentru că ele arată faptul că sonda Voyager 1 se află într-o regiune complet nouă, conformă cu ce putem să ne aşteptăm de la spaţiul intersideral şi complet diferită de heliosferă, bula formată de razele solare“, a explicat Don Gurnett.

Pe parcursul acestei conferinţe de presă telefonice, cercetătorul american a prezentat şi prima înregistrare cu fondul sonor al spaţiului interstelar.

Potrivit aceluiaşi cercetător, câmpul magnetic nu şi-a modificat direcţia la ieşirea sondei din sistemul solar, fapt care rămâne deocamdată

inexplicabil.

Acest moment istoric mult aşteptat a generat o serie de controverse în ultimele luni. Două studii publicate în acest an, dintre care unul chiar în luna august, realizat pe baza alto

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 31 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 44 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°