Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Criminalul de la Surzi, capturat de luptatorii DPIR

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 · ·

Mihai Negoiţă, surdomutul de 34 de ani, acuzat de uciderea preşedintei Asociaţiei Surzilor din Brăila, a fost capturat de luptătorii de la Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţii Rapide. El nu se aştepta la vizita poliţiştilor. Principalele probe sunt amprentele găsite pe arma crimei şi telefonul furat de la victimă. Astăzi dimineaţa la ora 6.00, echipaje special desemnate au descins la opt locaţii, din municipiu şi judeţ, în căutarea celui care în data de 26 august a ucis-o cu bestialitate pe Elisabeta Dogărescu  preşedinta Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Filiala Brăila.

Cel care este considerat a fi principalul suspect,Mihai Negoiţă, a fost  ridicat din propriul pat, unde dormea liniştit fără mustrări de conştiinţă. După cum declara comisar Marcel Drăgan, şeful Serviciului Investigaţii Criminale „ a fost o activitate febrilă, cercetarea s-a desfăşurat fără falsă modestie, contra cronometru. Am ştiut încă de la început că orice oră pierduită ne va îndepărta de criminal, aşa că întreaga cercetare s-a desfăşurat într-un ritm  alert” .

De altfel, pentru prinderea celui care este astăzi principalul suspect au fost mobilizaţi nu mai puţin de 30 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. De asemenea au participat la acţiune având o contribuţie majoră la prinderea criminalului, agenţii de la Postul de Poliţie Racoviţa, care au cules de pe teren date esenţiale pentru bunul mers al anchetei.

Criminalul este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor

Trebuie spus că Mihai Negoiţă are un cazier impresionant. Are impresia că dacă suferă de un handicap, se bucură nu doar de drepturi ci de privilegii. Este cunoscut în Racoviţa ca scandalagiu şi bătăuş. Ultima amendă a primit-o în această primăvară. Atunci s-a înfuriat din cale afară pe tehnicianul veterinar, care a venit să vaccineze animalele. Nu n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°