Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frig şi teamă într-o şcoală de la ţară

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

Cu lucrările de reabilitare făcute de mântuială, şcoala din Rubla stă să cadă pe copii. Tavanul s-a umflat de la infiltraţiile de apă, câteva neoane s-au desprins, iar geamurile şi uşile au fost atât de prost puse încât bate vântul prin ele.

Pe dinafară e frumoasă, dar pe dinăuntru găunoasă. Aşa se poate descrie pe scurt situaţia şcolii din satul Rubla, comuna Valea Râmnicului, unde atmosfera este îngheţată şi la propriu şi la figurat, iar tavanele care stau să cadă sunt o ameninţare permanentă pentru viaţa elevilor. Geamurile pe lângă care intră frigul şi dotările insuficiente vin să completeze coşmarul copiilor şi al dascălilor din această şcoală.

„Chiar săptămâna trecută au căzut câteva neoane din tavan. E distanţă mare între grinzi şi scândura din pod, care trebuia înlocuită pentru că este putredă din cauza infiltraţiilor. Copiii se pot trezi oricând cu tavanul în cap pentru că e ud de la ultima ninsoare.

Tabla de pe acoperiş nu este bine încheiată şi pe acolo se infiltrează apa de la ploaie şi zăpada. Nu mai vorbesc de instalaţia electrică montată fără izolator care poate face oricând un scurt circuit şi poate provoca un incendiu" a declarat Marian Baicu, administratorul şcolii.

Elevii stau înfofoliţi

Împietriţi de frig în bănci, înfofoliţi cu fulare şi fesuri, elevii se încălzesc în pauze lângă un micuţ godin care mai îndulceşte atmosfera din clasă şi care a fost adus de preotul satului.

Directorul şcolii spune că cei care au reabilitat clădirea nu s-au gândit nicio clipă la sănătatea copiilor. „Elevii sunt nevoiţi să facă des exerciţii fizice ca să se încălzească, pentru că pe lângă geamurile termopan bate vântul iar uşile de la clase nu se închid. Noroc cu preotul din sat, care a reuşit să aducă nişte sobiţe mici în clase", a declarat Ioana Iuga, directorul şcolii.

Mai mult decât atât, micuţii învaţă şi sub teroa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 2 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 2 ore
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°