Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reporterii RL, agresaţi de oamenii lui Voicu (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 martie 2010 · ·

Comuna Iepureşti a devenit celebră la alegerile din iunie 2008, când actualul primar PSD Gheorghe Păunescu a fost implicat într-o bătaie cu tabăra contracandidatului de la PDL.

Sătenii ne-au povestit că vila mare de la marginea pădurii, „palatul" cum îi spun ei, îi aparţine lui Cătălin Voicu. „Casa generalului Voicu? Păi, e aia care se vede din drum", ne-a explicat un sătean. „Are 22 de hectare, dar noi nu mai putem ajunge la terenul lui, că a închis drumul", a afirmat o ţărancă din Iepureşti. Mai multe persoane care au participat la construcţia vilei ne-au confirmat faptul că aceasta îi aparţine politicianului. Un alt sătean s-a oferit să ne arate unde e casa. Aten-ţionat de amicii săi, omul s-a speriat şi, până la urmă, nu a mai vrut să meargă.

Drumul forestier care duce spre vila în construcţie a senatorului Cătălin Voicu are un semn de interzis. Am intrat pe drum şi am ajuns în poarta vilei. Drumul ne-a fost blocat de un autovehicul de teren din care a coborât un individ foarte agresiv. „Ce căutaţi aici, cine v-a dat voie?", a strigat personajul, după care l-a împins violent pe unul dintre reporteri. A lovit apoi cu pumnul în geamul din spate al maşinii noastre. Nervos, înjurându-ne încontinuu, a lovit cu piciorul în portieră, cu pumnul în geam din nou şi ne-a cerut violent să plecăm de acolo. „Vreţi să vă bag la puşcărie?", ne-a strigat. În cele din urmă ne-a lăsat să plecăm. Ne-a urmărit 500 de metri, apoi ne-a lăsat. Primarul din comuna Iepureşti (Giurgiu), Gheorghe Păunescu, a declarat: „Pe numele domnului senator nu există nici o proprietate la noi. Nu ştiu cine a închis drumul forestier", s-a scuzat edilul. Senatorul PSD nu a putut fi contactat. Presa din Giurgiu a relatat de mai multe ori despre legăturile dintre senatorul PSD Cătălin Voicu şi primarul din comuna Iepureşti, Gheorghe Păunescu. Comuna Iepureşti a devenit celebră la alegerile din i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°