Am urcat ieri, pe o vreme splendidă, în Munţii Buzăului, până la temelia unui schit uitat în cer. Drum de şase kilometri pieptiş prin pădure. Paltinii, jugaştrii, ulmii şi frasinii s-au despletit în frunze. Au înflorit sălbatic fragii. Un guştere de smarald doarme în potecă. Azi sunt în Bucureşti, returnat la cele pe care doream să le uit. Preşedintele şi-a anunţat, în stilul lui ironic, aş zice chiar băşcălios, decizia de a candida pentru al doilea mandat. Cocoţat pe scena electorală a PD-L, ca bulibaşă de partid şi ca tătuc al lipitorilor de afişe verbale, Traian Băsescu şi-a oficializat candidatura.

A făcut-o cotit dar ferm. De la începutul mandatului, zice el, am colindat ţara (a uitat să menţioneze că la început a cernut-o prin sită la nivelul aşezămintelor cu spirtoase, gen Cireşica) fiindcă m-am simţit bine în mulţime. O fac şi azi, şi mâine, şi-n iulie, şi-n ianuarie. Hopa! Ianuarie pică, după calendarul pe care-l am spânzurat pe perete, după noiembrie şi după decembrie, când se votează şi se numără, în prelungiri, voturile.

Cu alte cuvinte, şi azi şi mâine şi în vecii vecilor tot Io voi fi Zeus. E pohta pe care a pohtit-o preşedintele încă din prima zi în care sorţii celor 50 la sută Năstase, 50 la sută Băsescu s-au schimonosit cu un procent de la unul băgat în teşchereaua celuilalt. Gurile rele (sau bune?) glăsuiesc precum că Licuriciul cel Mare, căruia preşedintele actual, dacă ar fi să îi dăm crezare, îi prestează, nu pe bani, ci din amor, servicii molatece de alcov, ar fi decis alegerea.

Fac, ar fi zis preşedintele, imediat după victorie, orice pentru al doilea mandat. Promisiunea-angajament a curs la urechile celor 100 de grei ai României. N-am ştiut, până când mi-a povestit întâmplarea un amic cu greutate, că avem o astfel de mare adunare naţională ocultă. Între timp, cei 100 s-au împuţinat rău de tot. Unii l-au