Problemele României, frământările ei se regăsesc, la scară redusă, în zbaterile din TVR. Televiziunea română este oglinda în care se reflectă chipul ţării, zâmbind rar, cel mai adesea schimonosit de durere. Această relaţie fractală în care partea vede întregul a făcut ca toate bolile României să fie şi suferinţele trăite la modul acut de TVR. Şi cum mai degrabă se lipesc cele rele, peste cele bune trecându-se uşor şi în grabă, molimele mari ale jafului şi incompetenţei au bântuit în TVR, pustiind-o în ultimii ani.

Există, poate, o toleranţă exagerat de mare la rău, ce se sprijină pe indiferentismul "dacă mie îmi merge astăzi bine, nu-mi pasă de ceilalţi” şi pe atitudinile duplicitare dobândite ca un reflex de adaptare la desele schimbări de putere. Individualismul urban amestecat cu lăcomia face ravagii. Dacă eşti şi şantajabil, şi pofticios de putere, atunci eşti cea mai bună unealtă în mâna lui Traian Băsescu. Acest mecanism a generat conducerile din TVR în ultimii şapte ani, iar rezultatele se văd astăzi şi nu contenim să ne mirăm cum de a fost posibil acest dezastru.

Purtându-şi amintirea unor trecuturi neasumate şi în lipsa unei înnoiri duse până la capăt, TVR a cărat după ea multe dintre cancerele care au măcinat-o chiar dinainte de Revoluţie. Starea toxică este dată de agenţii politici sub acoperire de jurnalişti, care dezechilibrează continuu atitudinea ce ar trebui să decurgă din asumarea misiunii de televiziune publică, dar şi de ceilalţi "miliţieni” care sunt mereu de partea celor de la putere. Este dată de frica intrată în fibra acelor teverişti care ajung doar să supravieţuiască şi nu să-şi trăiască demn condiţia de profesionişti într-o instituţie publică. Conştiinţele strivite de acceptarea sub-vieţuirii s-au transformat într-o masă aproape amorfă, pe placul politicienilor şi al şmecherilor puşi pe căpătuială, şi i-au făcut pe aceştia să