Cred că telefonul mobil este invenţia tehnologică care ne-a schimbat cel mai mult viaţa, la graniţa dintre cele două milenii; asta după mai puţin de un secol de domnie (destul de îngăduitoare) a telefonului fix. A fost, de altfel, mult aşteptată, prefigurată de tot felul de surogate – amintiţi-vă de aparatele (de fapt, nişte staţii de emisie-recepţie) instalate în automobilele aleşilor sorţii, pe care le mai vedem prin filmele anilor ’70.

La mijlocul anilor ’90, devenise un simbol al puterii, detronînd deja vetustul pager, care a avut o viaţă extrem de scurtă. Un simbol uşor de etalat pentru că tehnologia nu ajunsese la miniaturizarea de azi, obiectul era de regulă purtat la vedere, în husă de piele, atîrnat cu o cureluşă de încheietura mîinii. Astăzi, a devenit democratic, practic nu mai există clase care să nu şi-l mai poată permite, a nu-l avea e similar cu a nu avea periuţă de dinţi. Am aflat că, recent, un mare constructor de astfel de aparate a pus la punct un mecanism (e simplu, un dinam montat la bicicletă) care să-l facă utilizabil pînă în cele mai sărace regiuni ale globului – cele lipsite şi de curent electric. Oamenii ăia nu-şi pot permite luxul unui bec sau al unui frigider, dar nu pot refuza să fie „conectaţi“. Globalizarea pieţelor nu permite excepţii.

DE ACELASI AUTOR Anarhia salvează România Toponimii Cînd e cutremur, nu vă sunaţi părinţii! Persoane, personaje, personalităţi

„Conexiunea universală“ nu mai e un concept filozofic, este o realitate cumplit de palpabilă, ca şi cadavrul liderului rezistenţei cecene, ucis acum cîţiva ani de o rachetă ghidată de semnalul celularului la care vorbea.

O vreme, s-a încercat o oarecare rezistenţă în faţa invaziei totale a obiectului. S-a încercat promovarea unor reguli de bună-cuviinţă: interdicţia folosirii în restaurante, săli de conferinţe, şcoli. Au existat oameni care refuzau să-l