Cea de-a cincea ediţie a Târgului ”ALEA 2012. Târg de echipamente şi servicii complete” a început, vineri, la Alba Mall. Cei care doresc să vadă şi să obţină informaţii despre ultimele invenţii bazate pe energia obţinută din surse regenerabile ori intenţionează să achiziţioneze instalaţii alternative de iluminat pentru cabane ori locuinţe pot să ia contact direct cu firmele expozante sau cu inventatorii prezenţi la eveniment.
Expoziţia este amenajată la Alba Mall, în holul central şi pe galeriile adiacente. Târgula fost deschis oficial vineri, de la ora 10.00, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, a vicepreşedintelui CJ Alba, Florin Roman, a preşedintelui ALEA, Ionuţ Fulea, a parlamentarilor Alexandru Pereş şi Clement Negruţ, dar şi a rectorului UAB, Daniel Breaz.
Expozițiile pot fi vizitate până la ora 20.00. Sâmbătă, târgul este deschis până la ora 19.00.
Organizatorii au pregătit mai multe surprize: un spectacol pentru copii, o tombolă cu premii importante și o întâlnire cu inventatorii români, printre care și Iustin Capră, unul dintre ultimii colaboratori ai lui Henri Coandă.
Târgul reprezintă un pas important către dezvoltarea pieţei locale în domeniul aplicaţiilor la scară mică vizând energia din surse regenerabile şi interesează atât publicul larg, cât şi firmele şi instituţiile, potenţiali utilizatori de astfel de sisteme. Un element de atracţie a fost anii trecuţi (şi va fi şi în acest an) un salon dedicat inventatorilor, coordonat de Iustin Capră. Din acest an, salonul poartă numele de ”EcoInventica” şi reuneşte inventatori români care au ocazia să îşi prezinte creaţiile axate pe eficienţa energetică şi alte domenii conexe domeniului energiei.
Un exemplu în acest sens este “Greeny” – un triciclu alimentat electric, cu o autonomie de 30 de kilometri. Este creaţia lui Albert Suvac. Mai multe detalii puteţi